RSS LinkedIn
Lectii invatate

Inca de cand a preluat fabricile de ciment din Alesd si Campulung, Holcim a imbunatatit semnificativ tehnologiile existente. A investit in: automatizarea si modernizarea proceselor de productie; in controlul permanent al calitatii resurselor, proceselor si produselor; in monitorizarea continua si reducerea emisiilor; in cresterea eficientei energetice (consumul energetic specific pe tona de produs a scazut cu 25%); in eficientizarea utilizarii resurselor (prin co-procesarea deseurilor ca resurse alternative in procesul de fabricare a cimentului) etc.

Prin construirea instalatiei de revalorificare a energiei termice reziduale in fabrica de la Alesd, Holcim continua sa inoveze in domeniul eficientei energetice, contribuind totodata la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Bazat pe eficientizarea utilizarii resurselor (producere de energie electrica fara consum aditional de combustibili) si cresterea performantei de mediu, proiectul are ca rezultat pe termen lung reducerea dependentei de energia electrica din retea si cresterea performantei economice a fabricii de ciment in care este implementat, constituind totodata o dovada a reponsabilitatii sociale pe care compania si-o asuma.

Alina Cristea
Manager Dezvoltare Durabila - Holcim Romania

Citeste si alt studiu de caz CSR al
Holcim Romania:

Studiu de caz: Recuperarea caldurii din gaze reziduale in fabrica de ciment din Oradea

Studiu de caz din domeniul Mediu, trimis de Holcim Romania (13 mar 2015)

Rezumat studiu de caz:

Holcim Romania a construit o instalatie de revalorificare a energiei termice reziduale in fabrica sa de ciment de la Alesd. Cu ajutorul ei, transforma caldura in energie electrica si isi asigura 15% din consumul de energie.


Cauza sociala studiu de caz:


Industria producatoare de ciment este responsabila pentru 5% din totalul emisiilor de gaze cu efect de sera la nivel mondial. Poluarea din aceasta industrie este cauzata in principal de consumul mare de energie.

In procesul de productie a cimentului, cea mai mare cantitate de energie e folosita pentru incalzirea la temperaturi foarte ridicate a cuptorului de "clincher" (material intermediar, rezultat din mai multe procese de prelucrare a calcarului si a argilei). Clincherul prelucrat in cuptor este apoi racit brusc, operatiune in care se consuma, din nou, energie.

Din cele 2 procese, rezulta multa caldura, care este, de obicei, irosita. Insa, cu ajutorul unor tehnologii performante, caldura reziduala poate fi transformata in energie electrica.

Desfasurare proiect:


In noiembrie 2013, Holcim Romania a inaugurat o instalatie de revalorificare a energiei termice reziduale in fabrica sa de ciment de la Alesd, Oradea. Cu ajutorul acesteia, caldura rezultata in procesul de productie a cimentului este transformata in energie electrica. Astfel, compania isi asigura 15% din cantitatea de energie necesara in procesul de productie.

Tehnologia care sta la baza instalatiei este unica in Europa si a fost dezvoltata de ingineri romani. Pentru construirea ei, a fost nevoie de peste 300 de muncitori si de o investitie de 15 milioane de euro din partea companiei.

holcim_alesd_e


Cum functioneaza instalatia


In productia cimentului, se foloseste un amestec de materii prime: in principal calcar si argila sau marna. Acestea sunt concasate si macinate, iar faina rezultata este transformata, prin prelucrarea sa la temperaturi foarte inalte (de aprox 1.400 de grade Celsius), intr-un produs intermediar, denumit clincher. Obtinerea clincherului nu se poate face insa fara arderea de combustibili traditionali sau alternativi (proveniti din deseuri).

In timpul arderii, rezulta o cantitate mare de caldura, care poate fi captata si refolosita, prin transformarea ei in energie electrica. Acest proces este cunoscut sub denumirea de cogenerare industriala si se poate implementa in toate industriile care sunt mari consumatoare de energie. Aplicarea lui in sectorul productiei de ciment este relativ noua (din 2005), in prezent existand aproximativ 900 de astfel de sisteme la nivel global.

In 98% dintre cazuri, sistemele folosesc apa supraincalzita (abur) ca agent de preluare a caldurii reziduale. Acest lucru nu a fost insa posibil in fabrica din Alesd, intrucat, datorita tehnologiilor performante din fabricile de ciment ale Holcim Romania, temperatura gazelor reziduale purtatoare de caldura este destul de joasa. Prin urmare, pentru a se obtine o recuperare eficienta, s-a optat pentru folosirea unui ulei special in locul aburului.

Instalatia care transforma caldura in energie electrica

Rezulta astfel o energie produsa fara combustibili fosili, zgomot, praf sau emisii suplimentare de gaze cu efect de sera (in afara de cele deja rezultate in procesul de prelucrare a clincherului). In acelasi timp, fabrica isi reduce semnificativ emisiile de CO2 corespunzatoare consumului de electricitate.

Etapele construirii instalatiei


In 2010, inainte de implementarea proiectului, compania a realizat un studiu tehnic de fezabilitate si a cerut unor ingineri sa il adapteze in functie de specificul fabricii. Sistemul a fost construit in 2011-2012, iar in a doua jumatate a anului 2012 au avut loc probe tehnice si industriale.

Datorita rezultatelor tehnice obtinute, incepand cu 2013, s-a analizat posibilitatea de extindere a acestui proiect, prin implementarea unui sistem de recuperare a caldurii reziduale si la Ciment Campulung. Pentru a finanta proiectul, compania a aplicat la fondurile europene Orizont 2020 pentru inovatie. Aplicatia sa a fost singura castigatoare in domeniul eficientei energetice in 2014.

Proiectul Holcim Romania a fost premiat si la nivel national, obtinand un premiu pentru sustenabilitate in cadrul competitiei CNIPMMR CSR Awards.

Rezultate studiu de caz:


Prin construirea instalatiei de revalorificare a energiei termice reziduale in fabrica sa de ciment de la Alesd, compania Holcim Romania a reusit:
  • sa isi reduca dependenta de retea si de preturile in continua crestere a energiei, prin inlocuirea a aproximativ 15 % din energia electrica aprovizionata din retea cu energie durabila, produsa prin recuperarea caldurii reziduale a procesului de fabricare a clincherului de ciment;
  • sa contribuie la combaterea schimbarilor climatice, prin reducerea indirecta a emisiilor de gaze cu efect de sera (aproximativ 11.500 tone de CO2 anual - in cazul Ciment Alesd), care s-ar fi generat daca s-ar fi folosit energia electrica din reteaua nationala;
  • sa reduca indirect consumului de resurse naturale (combustibili fosili care ar fi fost utilizati pentru producerea energiei electrice din reteaua nationala);
  • sa contribuie la atingerea celor 3 tinte europene pentru 2020, in domeniul climei si energiei, respectiv: reducerea cu 20% a gazelor cu efect de sera, cresterea cu 20% a eficientei energetice si asigurarea unei proportii de 20% energie regenerabila in mixul de energie.
  • sa promoveze solutia de eficientizare energetica la diverse evenimente: la un seminar european care a avut loc in Londra in iunie 2013, la evenimentul de lansare al proiectului si la un eveniment dedicat discutiilor despre economia cu emisii reduse de CO2.

6346

Parteneri in proiect:

  • autoritati locale si centrale, implicate pentru obtinerea diverselor autorizatii necesare si in domeniul eficientei energetice (inclusiv ANRE, Ministere, Parlament);
  • companii furnizoare de echipamente si servicii, atat locale cat si internationale;
  • angajati implicati direct in derularea proiectului;
  • ONG-uri, reprezentanti ai comunitatii locale, presa locala, centrala si de specialitate, pentru diseminarea implementarii,  cresterea constientizarii/recunoasterea beneficiilor proiectului.

Ti-a placut acest studiu de caz? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alt studiu de caz din categorii similare:


Protectia mediului | Investitii sustenabile

Vezi profilul companiei Holcim Romania

Iti recomandam si articolul:

Fundatia Orange a finantat o aplicatie care ii ajuta pe nevazatori sa calatoreasca cu Metroul

Aplicatia "Tandem Acces" a fost realizata de Asociatia Tandem in parteneriat cu Metrorex. Fundatia finantat proiectul cu 50.000 de Euro


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro