Responsabilitate Sociala - CSR in Romania
Companii responsabile in Romania, studii de caz si know-how despre CSR Feed RSS
  • Studiu de caz inscris in domeniul Mediu

Politia Verde a Copiilor, 2007

Studiu de caz trimis de: Henkel Romania (14 nov 2008)

Rezumat:

Proiectul a urmarit sa gaseasca o solutie pe termen lung la poluarea Dunarii si a Deltei. Pentru asta, organizatorii i-au invitat pe elevii din localitatile dunarene sa faca parte dintr-o "Politie verde a copiilor". Misiunea pe care au primit-o micii politisti a fost sa se implice in actiuni de ecologizare sau de educare a turistilor si a populatiei din zona.


Cauza sociala:


Actiunile de ecologizare si colectare selectiva a deseurilor din Delta si de pe cursul Dunarii rezolva doar temporar problema poluarii acestor ecosisteme.

De aceea, Henkel si Asociatia “Salvati Dunarea si Delta” au initiat in 2007 proiectul “Politia Verde” prin care au incercat sa gaseasca o solutie pe termen lung: schimbarea atitudinii fata de mediu a localnicilor si turistilor de pe intregul curs al Dunarii.

Desfasurarea proiectului:


“Politia Verde” este un proiect anual, initiat in 2007 de Henkel si de Asociatia „Salvati Dunarea si Delta”. El este derulat sub umbrela campaniei pe termen lung  “Impreuna pentru o Delta curata”, incepute de Henkel in 2004.

Obiectivul initiativei a fost formarea unei comunitati de mici prieteni ai Dunarii care sa se implice in actiuni de ecologizare si de educare a populatiei si turistilor de pe intregul curs al fluviului.

Proiectul a inceput in iulie 2007 cu un proces de selectie, desfasurat in randurile elevilor de gimnaziu din scolile aflate in localitati dunarene. Pentru a se "inrola” in "Politia Verde”, elevii trebuia sa aiba rezultate exceptionale la invatatura si sa fie pasionati de ecologie. Cu sprijinul inspectoratelor scolare judetene, organizatorii au ales 22 de elevi din 22 de scoli.

Tabara ecologica de la Sf. Gheorhe

Cei 22 de "politisti verzi" admisi in proiect au luat parte, intre 4 si 11 septembrie 2007 la o tabara ecologica organizata in localitatea Sf. Gheorghe.
 
Odata ajunsi in tabara, fiecare elev a primit un aparat foto digital pentru a fotografia turistii care arunca deseurile in locuri nepermise. "Inarmati” cu aparatele foto, cu bastoane de jucarie si costumatii verzi, elevii au mers pe plaja din Sf. Gheorghe. Aici i-au fotografiat pe turistii iresponsabili si i-au indreptat catre punctele de colectare a deseurilor. In plus, s-au folosit si de "arma” exemplului personal: au curatat zona plajei si au transportat deseurile stranse la punctele de colectare.

Tot in cadrul taberei a avut loc si lansarea oficiala a proiectului "Politia Verde”. La eveniment au fost invitate si personalitati din lumea muzicii: Loredana Groza si membrii trupei HiQ. Cu aceasta ocazie, elevii au pregatit o expozitie de colaje, desene si fotografii pe teme ecologice.

In plus, organizatorii au pregatit copiilor si vedetelor deopotriva o competitie. Elevii au fost impartiti in trei echipe, coordonate de cate un membru HiQ. Fiecare echipa a conceput o plansa cu tema "Poluarea Dunarii”. Loredana Groza a fost maestrul de ceremonii al evenimentului si a desemnat la sfarsit echipa castigatoare.

Toti elevii au primit apoi diplome din partea Henkel si a Garzii Nationale de Mediu.

Imagini din tabara

 In tabara In tabara
 Loredana in tabara

Concurs de proiecte educative pe tema mediului

Dupa incheierea taberei, proiectul a continuat cu un concurs intre cele 22 de scoli dunarene inscrise in proiectul "Politia verde”. Odata cu inceperea anului scolar, "politistii verzi” a trebuit sa isi formeze o echipa din 3-4 colegi si sa conceapa un program cat mai amuzant si eficient de educare a turistilor si a populatiei din localitatea lor. Astfel, ei au dus mai departe lectiile invatate in tabara.

Primele cinci scoli, avand cele mai eficiente si originale actiuni, au primit diplome si premii din partea Henkel Romania.

Scolile castigatoare in 2007Ecologizare pe faleza Dunarii

Premiul I (2000 de Euro) a revenit Scolii nr. 6 din Turnu Severin . Echipa de aici a impresionat prin organizarea, chiar pe faleza Dunarii, a unei actiuni de ecologizare si informare la care au participat 150 de elevi si 40 de profesori. Pe langa asta, copiii si-au antrenat colegii intr-o actiune de ecologizare in parcul scolii, un concurs de cunostinte generale despre Dunare si o competitie de desene pe teme de mediu.

Premiul II (1000 de Euro) a ajuns la Scoala din Rast, jud. Dolj. Copiii de aici au confectionat „opere de arta” din deseuri, au organizat prezentari in fata colegilor si au distribuit pliante informative despre Dunare si Delta.

In plus, au fost acordate trei premii speciale, dupa cum urmeaza:
  • “Cea mai profesionista echipa verde” - Scoala nr. 12 din Tulcea;
  • “Cea mai buna metoda de comunicare a mesajului” - Scoala nr.14 din Turnu Severin);
  • “Cea mai originala actiune si cel mai original logo” - Liceul Nicolae Iorga Braila.

Rezultatele proiectului:


Proiectul “Politia Verde” a implicat 22 de scoli din 22 de localitati dunarene. Initiativa a generat 15 materiale in presa (in ziare locale si centrale, la posturi radiArticol aparut in Academia Catavencuo si TV, in mediul online ). In plus, proiectul a fost prezentat si in revistele interne Henkel Life Romania si Henkel Life CEE.

Din punctul de vedere al acoperirii media, conferinta a insemnat un PR Ad Value de aproximativ 20.000 de Euro (calculat conform standardelor Henkel), cele patru cotidiene centrale care au preluat stirea generand aproximativ  200.000 de impresii.

Expunerea a fost de fapt mai mare, datorita “publicului captiv”: turistii aflati pe plaja de la Sf. Gheorghe pe durata desfasurarii taberei si cei prezenti la evenimentul de lansare.

Totodata, feedback-ul primit de la elevi prin intermediul forumului "Politia Verde” a fost unul pozitiv.



Parteneri in proiect:


Despre companie:

Citeste profilul de companie al Henkel Romania


Daca ti s-a parut util acest material, fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.

Spune-ti si tu parerea!


Voteaza proiectul lunii
Spune-ne care este parerea ta despre studiile de caz publicate in ultima luna.
cartea 'Strategies for the Green Economy: Opportunities and Challenges in the New World of Business', de Joel Makower

Poti castiga, prin tragere la sorti, un exemplar din cartea "Strategies for the Green Economy", de Joel Makower.

Sponsori


Orange - Profil CSR

Carpatcement - Profil CSR

Lectii invatate

“Cand lucrezi alaturi de copii trebuie sa fii foarte creativ. Nu poti folosi mereu aceleasi metode, altfel isi pierd interesul pentru proiect. In tabara ecologica, am alternat metodele de invatare: lectura, plimbari si descoperiri, jocuri, concurs de desene, compuneri, intreceri sportive cu scop ecologist, cele mai frumoase poze, stiati ca… etc.

Un alt aspect invatat este acela ca vedetele sporesc atractivitatea unei actiuni. Noi credem in puterea exemplului, iar vedetele, atat de iubite (si imitate) de publicul larg, pot servi drept exemplu demn de urmat.

Am constat de asemenea o crestere a interesului comunitatilor locale si a sprijinului oferit de autoritati companiei pe plan local. De altfel, Henkel Romania a colaborat foarte bine cu autoritatile centrale si locale pentru toate proiectele de responsabilitate sociala derulate in ultimii 10-12 ani.”

Lavinia Toma
Corporate Communications Manager - Henkel Romania

Ultimele stiri despre studiul de caz

Henkel a premiat scolile implicate in proiectul "Politia Verde a Copiilor" (27 feb 2009)

Intra in cea mai mare comunitate de CSR din Romania!

Saptamanal, ne citesc peste 5.000 de specialisti din companii, agentii de comunicare, ONG-uri sau institutii publice.

Asigura-te ca primesti cele mai actuale informatii si cele mai influente analize, studii de caz sau tendinte din domeniul CSR, atat din Romania, cat si din strainatate.