BCR Sperante 2009
Studiu de caz trimis de: BCR (12 feb 2010)
Rezumat:
Proiectul a oferit o sansa nesperata pentru 17 copii defavorizati insa cu un talent muzical deosebit. Ei au fost ajutati sa se "lanseze" in lumea muzicala si sa obtina acces la o educatie potrivita pentru talentul lor. Pe langa finantarea proiectului, BCR a derulat o campanie de strangere de fonduri, in beneficiul copiilor, prin care a obtinut 90.000 de euro.
Cauza sociala:
In Romania, peste 25% dintre copii traiesc la limita saraciei. Expusi excluziunii sociale, probabilitatea ca ei sa obtina rezultate scolare bune sau sa-si dezvolte talentele native este foarte mica.
Un caz dramatic il reprezinta
copiii care au un talent in domeniul artelor, insa provin din centre de plasament sau din familii sarace. Educarea si dezvoltarea talentului lor este aproape imposibila. Pentru parinti sau pentru centrele din care provin, costurile pentru o educatie in domeniul artelor sunt un lux pe care nu si-l pot permite.
Desfasurarea proiectului:
Ideea unui proiect de sprijinire a unor copii cu talent muzical, insa lipsiti de resurse materiale, a venit la inceputul lui 2009, din partea lui Sava Dalbokov, directorul
good.bee - o companie din grupul ERSTE, ale carei servicii se adreseaza persoanelor din zone rurale sau dezavantajate.
Ideea a fost imediat imbratisata de presedintele BCR, Dominic Bruynseels. Astfel, prin implicarea Departamentului de Relatii Comunitare al bancii, a aparut proiectul ”
BCR Sperante”.
Proiectul isi propunea:
- sa identifice copii foarte saraci, insa cu un talent muzical deosebit;
- sa ii ajute sa se ”lanseze”, in asa fel incat publicul sa le recunoasca talentul si sa fie sensibilizat de cauza lor;
- sa le finanteze educatia viitoare in domeniul muzical si sa ii sprijine in primii pasi ai carierei de artist.
BCR a investit in intregul proiect un buget de 80.000 de euro. Insa in urma campaniei de strangere de fonduri, desfasurata la finalul lui, au mai fost stransi peste 90.000 de euro. Acesti bani vor fi folositi atat pentru formarea ulterioara a copiilor, cat si pentru a asigura sustenabilitatea proiectului.
Identificarea copiilor - preselectii la nivel national
Intr-o prima etapa, echipa de la BCR s-a gandit ca pentru a-i descoperi pe cei mai talentati copii, dar si pentru a le asigura educatia pe viitor, are nevoie de sprijinul unor ONG-uri de specialitate.
Una din organizatiile alese a fost
Salvati Copiii. Aceasta avea 16 centre educationale, in toata tara, care se ocupau de reintegrarea sociala si scolara a copiilor din comunitati defavorizate. Cea de-a doua a fost
Romani CRISS, organizatie care desfasoara diverse proiecte educationale in comunitatile de romi.
Cu ajutorul celor doua ONG-uri, echipa BCR a organizat
preselectii in
8 orase din tara: Bucuresti, Brasov, Constanta, Cluj, Craiova, Iasi, Timisoara si Targu-Mures. Acestea au avut loc in perioada aprilie-mai 2009.
Preselectiile s-au desfasurat in sediile locale ale
Radio Romania, un alt partener al proiectului. Tot, cu ajutorul Radio Romania, BCR a alcatuit
un juriu, format din compozitori si oameni de radio, care i-au ascultat pe cei peste 500 de copii veniti la preselectii.
In urma acestei etape, juriul a selectat
17 copii, care au devenit prima generatie de ”
sperante BCR”.
Povestile acestor copiii pot fi citite pe
site-ul BCR. Ele impresioneaza prin faptul ca vorbesc atat despre dificultatile materiale ale micutilor, cat si despre de pasiunea lor pentru muzica.
Spre exemplu:
Emanuel Kalo: "s-a nascut in comuna Floresti, judetul Cluj, unde locuieste intr-o casa compusa dintr-o camera si o bucatarie. Provine dintr-o familie de opt membri, formata din cei cinci frati ai sai, mama, casnica, si tatal, care lucreaza ca muncitor necalificat in constructii [...] Tatal sau i-a sprijinit educatia muzicala ducandu-l la diversi lautari pentru a-i perfectiona talentul. Eforturile au dat roade cand, in clasa I, a obtinut diploma pentru cel mai bun cantaret din scoala..."
Valentina Ene: "s-a nascut in comuna Sintesti, judetul Ilfov. Pentru tatal, muncitor necalificat si mama, ingrijitoare, educatia Valentinei si a surorii ei necesita sacrificii financiare si de timp carora le fac greu fata [...] Singurul ei sprijin a fost invatatoarea, care a sustinut-o sa isi cultive talentul pe care si l-a descoperit inca de la varsta de doi ani. Valentina viseaza sa devina cantareata, iar premiile pe care le-a obtinut la concursurile scolare ii dau incredere ca ceea ce isi doreste va deveni realitate..."
Inregistratrea albumului BCR Sperante
Urmatoarea etapa a proiectului a presupus inregistrarea unui
album pe CD, cu melodii cantate de micii “artisti".

Timp de mai multe luni, BCR a finantat deplasarea si cazarea celor 17 copii la Bucuresti. Aici, ei au trecut prin multe ore de repetitii, gazduite de studiourile Radio Romania. Tot Radio Romania le-a pus la dispozitie si
Orchestra Radio, alaturi de care copiii au repetat si au inregistrat albumul, sub indrumarea muzicala oferita de
compozitorul George Natsis.
Intre timp, BCR i-a propus artistei
Loredana Groza sa devina imaginea proiectului. Aceasta s-a alaturat initiativei pro-bono. Ea a inregistrat alaturi de copii melodia “Voi canta”, care a devenit si imnul proiectului.
La final, CD-ul micilor artisti a cuprins 12 melodii cantate de acestia. Albumul acopera mai multe genuri muzicale, de la muzica clasica si pop, pana la muzica traditionala romaneasca. El poate fi ascultat pe
site-ul BCR, sau obtinut, in schimbul unei
donatiii pentru Salvati Copii, de pe site-ul
CharityGift.ro.
Gala BCR Sperante

Albumul ”BCR Sperante” a fost lansat printr-o
conferinta de presa si printr-o
gala festiva organizata la Teatrul de Opereta Ioan Dacian din Bucuresti, pe 22
octombrie.
Pentru a da greutate Galei, BCR i-a invitat pe scena pe mai multi
artisti cunoscuti. Fiecare l-a introdus pe cate un copil, impartasindu-i publicului povestea acestuia. Pe langa Loredana, au mai fost prezenti: Angela Similea, Nico, Paula Seling, Daniela Condurache, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Razvan Suma (Romanian Piano Trio), Damian Draghici, Dinu Iancu Salajanu, Alexandrina Halic si Elena Gheorghe.
Campania de strangere de fonduri
Spectacolul de la Gala BCR Sperante a dat si startul unei campanii de strangere de fonduri, adresat in primul rand partenerilor bancii. Banii stransi urma sa fie folositi pentru a-i ajuta pe cei 17 copii sa-si continue educatia muzicala.
Un rol important in comunicarea cu partenerii l-a avut un
film de prezentare, pe care BCR l-a realizat despre proiect si pe care l-a prezentat in timpul Galei BCR Sperante. Acesta a rulat de asemenea pe ecranele din sucursalele bancii si a fost publicat pe intranet-ul companiei. Rolul lui a fost sa spuna, intr-o maniera expresiva si autentica, povestea initiativei si a copiilor implicati. Filmul contine interviuri cu cei 17 copii si secvente din viata lor de zi cu zi.
In urma campaniei, firme precum IBM Romania si AzoMures s-au alaturat initiativei, prin donatii sau cumparand CD-uri. Donatii importante au venit si din partea unor clienti corporate ai BCR, precum si din partea angajatilor bancii.
De asemenea, albumul BCR Sperante a fost promovat si in Viena, prin intermediul good.bee, unde au ajuns 600 de CD-uri.
Film prezentare "BCR Sperante':
Campania pe bloguri
Pe langa campania adresata partenerilor, BCR a promovat albumul si in randurile publicului larg, prin intermediul internetului.

Banca a stabilit parteneriate cu
11 dintre cei mai cunoscuti bloggeri romani. Fiecare dintre ei a “adoptat” unul sau mai multi copii din proiect, pe care i-au cunoscut in prealabil, in cadrul unei intalniri la sediul BCR.
Bloggerii au spus povestea copiilor, prin intermediul articolelor, al filmuletelor si al retelelor sociale. De asemenea, si-au indemnat cititorii sa doneze sau sa cumpere albumul de pe site-ul CharityGift.ro.
Iata cateva exemple de articole scrise de bloggeri:
Vlad Petreanu,
Cristian Manafu,
Subiectiv.ro,
Marius Pahomi,
Simona Tache,
Arhiblog,
Piticu,
Reportervirtual,
Denisuca,
Lamaie si
Buddha.voce.
Urmarea campaniei de strangere de fonduri
Pana la inceputul lunii februarie 2010, banca a strans din diversele donatii, peste 90.000 de euro. O parte din acestia vor fi folositi de Salvati Copiii si Romani CRISS, in beneficiul celor 17 copii, restul urmand sa fie folositi pentru viitoarea generatie "BCR Sperante".
In urma unei anchete sociale, BCR si cele doua ONG-uri au elaborat, pentru fiecare copil, cate
un plan de interventie si un buget pe 2010. Fiecare plan de interventie prevede atat cheltuieli legate de educatie, in special cea muzicala (ore saptamanale de muzica, participari la competitii), cat si cheltuieli legate de alimentatie, transport sau cazare, unde e cazul.
Rezultatele proiectului:
- 17 copii au fost selectati in proiect (din peste 500 de participanti la preselectii). Ei s-au putut afirma ca viitori artisti si au obtinut acces la o educatie muzicala potrivita talentului lor;
- 5 companii s-au implicat in proiect alaturi de BCR;
- in urma campaniei de strangere de fonduri s-au obtinut pana acum 90.000 Euro. O parte din acestia va fi investita in dezvoltarea artistica a copiilor, iar alta parte va fi folosita pentru urmatoarea generatie "BCR Sperante";
- 15 aparitii in mass-media (presa scrisa, tv, radio si agentii de presa);
- 11 dintre cei mai populari bloggeri au promovat cauza BCR Sperante si pe copiii din proiect - 37 de articole, 670 de comentarii, peste 10.000 de vizualizari;
- Gala BCR Sperante a fost difuzata de TVR 1, pe 10 noiembrie 2009.
Pe langa aceste rezultate cantitative, proiectul le-a adus celor 17 copii
experiente sau succese deosebite. Spre exemplu:
- Iancu Gabor, baietelul de 7 ani care suferea de o boala congentitala la un ochi va face o operatie care ii va reda vederea, cu banii adunati in proiect. Valoarea operatiei este de 6000 de Euro.
- Maricica Andrei a semnat deja un contract cu casa de productie ROTON, urmand sa inregistreze un album si sa participe la diverse concerte. Totodata, a fost acceptata sa sustina un recital in cadrul Festivalului Maria Tanase, desi varsta nu i-a permis inca sa participe in competitie.
- Ionut Cibotariu, apreciat de juriu ca unul dintre varfurile proiectului si un viitor nume important in muzica clasica, a fost invitat sa sutina un concert in cadrul Stagiunii Prietenii Muzicii, fiind de asemenea remunerat.
- Emanuel Kalo si Olivia Biro au cantat la invitatia lui Damian Draghici, artist premiat cu Grammy, in cadrul Ultimului concert Damian&Brothers, in fata unui public de peste 4.000 de persoane.
- Toti copiii din BCR Sperante au fost invitati de TVR sa tina un concert, cu ocazia sarbatorilor de iarna.
Parteneri in proiect:
Despre companie:
Citeste profilul de companie al BCR
Alte studii de caz ale companiei:
Daca ti s-a parut util acest material, fii la curent cu ce publicam!
Aboneaza-te prin email sau da "Like" la
Pagina de Facebook.