RSS

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


Studiu: Productia globala de energie regenerabila a crescut peste asteptari

Studiu: Productia globala de energie regenerabila a crescut peste asteptari

Aflati care a fost evolutia capacitatii de productie de energie regenerabila din ultimii ani si tarile cele mai performante

(19 iun 2014)

REN 21 (Renewable Energy Policy Network for the 21st Century), una din cele mai mari organizatii care analizeaza evolutia energiei regenerabile a publicat recent un raport corespunzator perioadei 2012-2013.

Din acest raport aflam ca productia de energie regenerabila s-a dezvoltat considerabil in ultimii zece ani, depasind orice asteptari estimate de experti. Productia globala a crescut pentru toate tipurile de energie regenerabila. Costurile pentru aceste tehnologii au scazut, iar politicile care sustin proiectele de energie regenerabila sunt tot mai numeroase. Aceste tehnologii nu mai sunt vazute doar ca un instrument de imbunatatire a nivelului de securitate energetica, dar si ca o modalitate de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera si de a aduce beneficii sociale, directe sau indirecte.

Consumul estimativ de energie regenerabila in 2012


Din analizele prezentate in raport rezulta ca aproximativ 19% din energia consumata in 2012 a provenit din surse regenerabile. Un procent de 78,4% din energia consumata a provenit din combustibili fosili in timp ce energia nucleara a contribuit cu 2,6%

Iata cum se imparte procentul de 19% ce reprezinta sursele de energie regenerabila:

Surse energie regenerabila
Surse de energie regenerabila

Evolutia capacitatii de productie de energie regenerabila in 2013


Indicatorii din raport mai arata o crestere a capacitatii totale de productie a energiei regenerabile de 8,3% (1560 Giga Wati) in 2013, in comparatie cu 2012. Productia de hidroelectricitate a crescut cu 4% (1000 Giga Wati) in 2013, mai putin decat media totala. Capacitatea de obtinere a energiei solare a crescut cu 38% (138 Giga Wati), iar cea de obtinere a energiei eoliene a crescut cu 12% (318 Giga Wati). Expertii sublinieaza faptul ca pentru prima oara capacitatea de productie a sistemelor solare fotovoltaice a depasit capacitatea de productie a turbinelor eoliene.

Indicatori de energie regenerabila
Indicatori de energie regenerabila

Topul tarilor in functie de capacitatea de productie a energiei regenerabile


Din analiza expertilor  de la REN21 a rezultat ca in 2013 tara cu cea mai mare capacitate de productie de energie regenerabila a fost China.

Astfel, in ceea ce priveste electricitatea, China a fost pe primul loc la capacitatea de productie de energie hidraulica si energie eoliana. Germania a fost pe primul loc in ceea ce priveste capacitatea de obtinere a energiei solare, iar SUA ocupa pozitia de lider la obtinerea de energie geotermala.

In ceea ce priveste generarea de caldura din surse de energie regenerabile, China se afla din nou in top in productia de energie solara si geotermala.

Topul tarilor in functie de capacitatea de productie a energiei regenerabile
Topul tarilor in functie de capacitatea de productie a energiei regenerabile

Beneficiile utilizarii surselor de energie regenerabila


Raportul reaminteste totodata beneficiile identificate de experti: reducerea riscurilor legate de sanatatea oamenilor si de calitatea mediului inconjurator, imbunatatirea oportunitatilor in educatie, crearea de locuri de munca sau reducerea nivelului de saracie.

Estimarile arata ca in prezent 6,5 milioane de persoane activeaza in domeniul energiei regenerabile.
 
Locuri de munca in industria energiei regenerabile
Locuri de munca in industria energiei regenerabile

Puteti afla mai multe informatii despre evolutia industriei de productie a energiei regenerabile din raportul publicat de REN21.


Material realizat de Alina Liciu, colaborator ResponsabilitateSociala.ro, Managing Partner The Azores


5830

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


Cercetari CSR | Tendinte CSR | Protectia mediului

Iti recomandam si articolul:

Telekom: 2 aplicatii mobile pentru viitoarele si proaspetele mamici

Aplicatiile ofera, cu ajutorul tehnologiei, instrumente si sfaturi, de la prima luna de sarcina pana in primii ani de viata ai copilului.


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro