RSS

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


Salvati Copiii si Fundatia Orange: solutii pentru integrarea deficientilor de vedere

Salvati Copiii si Fundatia Orange: solutii pentru integrarea deficientilor de vedere

Organizatiile au anuntat rezultatele unui proiect de integrare prin arta si tehnologie si au vorbit despre problema angajarii nevazatorilor.

(18 iun 2015)

O cheama Livia, are 10 ani si este pasionata de pian. Nu participa la competitii pana cand piesele nu ii ies perfect. Pana acum, a obtinut numai locul I. Marturiseste cu teama ca, daca ar lua locul al II-lea, s-ar intrista. Ascultati in continuare 3 dintre piesele interpretate de ea.



Profesoara de pian a Liviei spune cu mandrie ca fetita invata mai rapid decat alti elevi piese difcile din punct de vedere tehnic. Nu stie cum face asta, dar banuieste ca de vina este faptul ca, navazand, fetita si-a dezvoltat foarte bine auzul.

Livia, cantand la pian
Livia, cantand la pian

Da, Livia nu vede. Si, cu toate acestea, incearca sa se comporte ca un copil normal: alearga, se plimba cu trotineta, merge pe bicicleta alaturi de tatal ei, se plimba prin parc cu mama, se joaca prin curte cu fratii ei, merge la scoala, citeste.

Mama Liviei marturiseste insa ca fetita nu are foarte multi prieteni. Cauza: reticenta celor din jur. Aflati din documentarul de mai jos intreaga ei poveste:



Cum o putem ajuta pe Livia si pe altii ca ea


Reticenta despre care vorbea mama Liviei este insa nejustificata, in opinia Adrianei, si ea navazatoare. La doar 32 de ani, Adriana este bibliotecara-sefa la Biblioteca Nationala si doctor in filologie. Ea ne indeamna sa incercam sa intelegem faptul ca nevazatorii "nu sunt din sticla si nu se sparg", ne incurajeaza sa interactionam cu ei si sa ii ajutam sa se integreze in societate.

Este intocmai ceea ce si-au propus sa faca cei de la organizatia Salvati Copiii Romania si cei de la Fundatia Orange, printr-un proiect de educatie digitala si integrare sociala a copiilor cu deficiente de vedere, prin intermediul tehnologiilor de informare si comunicare.

Proiectul s-a numit E-sight si s-a desfasurat in perioada 2014-2015, cu ajutorul unei finantari de peste 223.000 de lei din partea Fundatiei Orange. Aceasta a fost obtinuta de organizatia Salvati Copiii in cadrul competitiei de granturi “Lumea prin culoare si sunet”. Contributia organizatiei a depasit 75.000 de RON, prin implicarea echipei de proiect si a voluntarilor.

Cu ocazia finalizarii proiectului, Livia, Adriana si alti tineri cu deficiente de vedere au participat ieri la un eveniment in cadrul caruia organizatorii au prezentat rezultatele proiectului.

Proiectul E-sight, o resursa esentiala pentru navazatori


In cadrul proiectului E-sight, reprezentantii Salvati Copiii au dezvoltat o platforma online cu informatii si aplicatii pe care copiii cu deficiente de vedere le pot folosi in activitatile lor zilnice. Este vorba despre www.e-sight.ro, un website care va cuprinde, printre altele, o biblioteca digitala, un documentar despre Livia si un forum de discutie pentru utilizatori.

Pentru biblioteca digitala, voluntarii au accesibilizat deja 100 de carti si alte tipuri de resurse. Peste 1.000 de copii au aflat deja de existenta acestora.

O alta activitate din proiect a constat in organizarea unor ateliere de creatie si de dezvoltare a abilitatilor personale, pentru copiii cu deficiente de vaz. 55 de voluntari ai organizatiei Salvati Copiii au pictat si au realizat planse si figurine, impreuna cu peste 400 de copii din scolile speciale ale tarii. Lucrarile lor au fost apoi expuse publicului larg, in cadrul a 6 expozitii.

La ateliere au participat si angajati din partea Orange Romania. Acestia au discutat cu participantii despre oportunitatile persoanelor cu deficiente de vedere de a se integra in societate si de a avea acces pe piata muncii. Subiectul a fost reluat in cadrul evenimentului de ieri.

Romania, tara din Europa cu cei mai multi nevazatori someri


La evenimentul de ieri, au participat numerosi reprezentanti ai unor organizatii si institutii care sprijina persoanele cu deficiente de vedere. Dintre acestia, ii amintim pe:
  • Claudia Serbanuta, Manager al Bibliotecii Nationale a Romaniei;
  • Adriana Boruna, Sef Serviciu Dezvoltare Institutionala;
  • Simona Penescu, Director Executiv Interimar al Fundatiei Orange Romania;
  • Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv al Organizatiei Salvatii Copiii Romania;
  • Mircea Bucur, Presedintele Fundatiei Cartea Calatoare;
  • Domnita Tudor, Consilier al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca;
Participantii au discutat despre sistemul de invatamant special, despre legislatia pentru persoane cu deficiente de vedere, despre cum pot fi folosite tehnologiile pentru sprijinul acestora, dar si despre integrarea lor pe piata muncii.

O parte dintre participantii la dezbatere
O parte dintre participantii la dezbatere

Ion Popa, profesor la Scoala pentru Deficienti de Vedere din Bucuresti, a declarat ca, din punctul lui de vedere, “sistemul educational este destul de bine pregatit pentru copiii cu dizabilitati, in sensul ca exista cat de cat un sistem de invatamant special, care se ocupa destul de bine de acesti copii. Din pacate, cred ca societatea romaneasca nu este pregatita pentru a-i integra dupa terminarea scolarizarii.” Pentru a-si sustine afirmatia, a dat 3 exemple: numarul mic de ateliere protejate pentru persoane cu deficiente de vedere, lipsa locurilor de parcare pentru persoane cu dizabilitati si nerespectarea legislatiei in ceea ce priveste intrarea gratuita la muzee si spectacole.

Mircea Bucur a mentionat ca, pentru un nevazator, strans legat de accesul la cultura este accesul la tehnologiile care pot facilita cunoasterea. A dat ca exemplu statul suedez, care subventioneaza productia de carti audio pentru persoane cu deficiente de vedere.

O alta problema a nevazatorilor o reprezinta costurile ridicate ale echipamentelor care le permit sa studieze. Licenta pentru un program care reda vocal textul afisat de un ecran de calculator costa in jur de 1.000 de euro.

In ceea ce priveste integrarea persoanelor cu deficiente de vedere pe piata muncii, trebuie precizat ca avem cea mai mica rata de integrare din Europa. Doar 1 din 15 tineri isi gasesc de munca, desi studiile arata ca aceste persoane sunt mult mai dedicate meseriei. Simona Penescu a explicat situatia: “Cei cu deficiente sunt foarte constiinciosi, tin foarte mult la locul lor de munca si isi fac foarte bine treaba. Cu toate acestea, angajatorii prefera sa plateasca amenda in loc sa angajeze persoane cu dizabilitati, asa cum le cere legislatia.”

Solutia propusa deopotriva de Adriana Boruna si de Simona Penescu este organizarea de discutii cu angajatorii, in care sa li se explice acestora abilitatile persoanelor cu dizabilitati.

Mai mentionam ca o alta posibila varianta pentru angajatorii care nu pot angaja persoane cu dizabilitati o reprezinta sustinerea activitatii unor ateliere protejate. In loc sa plateasca amenda catre stat, companiile pot achizitiona produse sau servicii de la aceste ateliere, sustinand astfel dezvoltarea profesionala si personala a persoanelor cu deficiente de vedere.

In cadrul evenimentului, membrii formatiei VOX de la Liceul Special Moldova au demonstrat inca o data faptul ca persoanele cu dizabilitati au abilitati musicale deosebite. Ii puteti asculta mai jos:

membrii formatiei VOX de la Liceul Special Moldova

 




Material realizat de Irina Breniuc, Redactor ResponsabilitateSociala.ro

1847

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


Orange Romania | Incluziune si diversitate | Asistenta sociala

Iti recomandam si articolul:

Telekom: 2 aplicatii mobile pentru viitoarele si proaspetele mamici

Aplicatiile ofera, cu ajutorul tehnologiei, instrumente si sfaturi, de la prima luna de sarcina pana in primii ani de viata ai copilului.


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro