RSS

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


Reciclarea deseurilor: 3 idei de afaceri sustenabile aplicabile si in Romania

Reciclarea deseurilor: 3 idei de afaceri sustenabile aplicabile si in Romania

Aflati cum pot fi valorificate deseurile organice in industria alimentara, producatoare de imbracaminte sau a constructiilor.

(31 iul 2014)

Dupa cum a relatat ResponsabilitateSociala.ro, organizatia internationala Sustania a publicat recent un top al celor mai spectaculoase 100 de afaceri sustenabile din lume.

Continuam sa va prezentam cateva dintre aceste idei de afaceri, de data aceasta din domeniul reciclarii deseurilor.

Furaje pentru animale obtinute din gunoi


La nivel global, se produc anual aproximativ un miliard de tone de furaje (conform datelor “International Feed Industry Federation”). In mare parte, este vorba fie de faina de peste, fie de soia, ambele produse si transportate mii de kilometri pana la crescatoriile de animale. Ceea ce este insa si mai ingrijorator este faptul ca producerea primului tip de furaj ameninta serios populatia de peste din oceane.

AgriProtein, o companie specializata in reciclarea nutrientilor, a dezvoltat o solutie inovatoare pentru aceasta problema. Compania foloseste gunoi ca sa produca furaje pentru animale.

In fiecare zi, angajatii AgriProtein introduc oua de muste in 110 tone de deseuri. Ouale se transforma in larve, iar larvele consuma deseurile. Astfel, se obtin 20 de tone de viermi, care sunt folositi apoi ca hrana pentru animale. Ca produse secundare, se obtin 40 de tone de fertilizator si 50 de tone de apa, care se evapora in atmosfera.

Conform reprezentantilor AgriProtein, fiecare tona de furaj produs de ei salveaza 5 tone de peste.

Urmariti mai jos un material video in care initiatorul afacerii explica beneficiile acesteia:



Deseuri alimentare, transformate in haine si accesorii din piele


Anual, milioane de pesti, serpi, crocodili sau alte reptile sunt ucise pentru pieile lor. Industria producatoare de imbracaminte pune astfel in pericol specii aflate pe cale de disparitie.

In acest context, un antreprenor a venit cu ideea de a folosi pielea rezultata ca deseu din industria alimentara pe post de materie prima pentru productia de haine si accesorii din piele.

Vorbim despre detinatorul Atlantic Leather, o companie din Islanda care preia piei de biban, somon, lup de mare si cod de la pescariile de pe piata locala si le transforma in articole vestimentare, curele, genti si alte accesorii din piele, intr-un proces in care foloseste doar energii din surse regenerabile (energie hidro si geotermala).

Cateva dintre produsele Atlantic Leather, confectionate din piele de peste reciclata
Cateva dintre produsele Atlantic Leather, confectionate din piele de peste reciclata


Materiale de constructie din fibre de celuloza


Ecor este un producator de materiale de constructii biodegradabile si reciclabile.

Compania foloseste fibre de celuloza, un deseu generat in mod abundent mai ales in agricultura si in industria prelucrarii lemnului, pentru a fabrica materiale de constructii, finisaje de interior sau chiar mobilier.

Ecor are fabrici in Statele Unite, Elvetia si Serbia. Prin activitatea sa, reduce dependenta de materiale poluante, cum ar fi plasticul obtinut din petrol.

Urmariti in materialul video de mai jos ce produse se pot obtine si cum se pot obtine cu ajutorul tehnologiei Ecor:




Puteti afla si despre alte exemple de afaceri sustenabile accesand site-ul Sustania.


Material realizat de Irina Breniuc, Redactor ResponsabilitateSociala.ro


9922

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


Protectia mediului | Inovatie sociala | Produse responsabile | Reciclare

Iti recomandam si articolul:

Telekom: 2 aplicatii mobile pentru viitoarele si proaspetele mamici

Aplicatiile ofera, cu ajutorul tehnologiei, instrumente si sfaturi, de la prima luna de sarcina pana in primii ani de viata ai copilului.


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro