RSS

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


Proiect de consiliere a femeilor cu cancer la san, finantat de AVON

Proiect de consiliere a femeilor cu cancer la san, finantat de AVON

Aflati cum pot beneficia pacientele de acest proiect, dar si cum au reusit organizatorii sa-l promoveze.

(11 iul 2014)

Asociatia M.A.M.E., cu sprijinul financiar al ING Asigurari de Viata si AVON Romania, a initiat un proiect prin care ofera femeilor din Romania diagnosticate cu cancer la san consiliere medicala, psihologica si juridica.

Proiectul se numeste “Suport si Consiliere pentru Sanatatea Sanului” si are urmatoarele componente:
  • un site de informare despre cancerul la san, cu pareri si raspunsuri oferite de specialisti in domeniu

    Site-ul se numeste planetaroz.ro si a fost gandit ca o platforma de intermediere intre pacienti, pe de o parte, si medici, psihologi si consilieri, pe de cealalta parte. Acesta contine si povestile unor paciente diagnosticate cu cancer.

  • consiliere medicala, realizata prin intermediul unui modul de chat de pe site-ul planataroz.ro
        
    Utilizatorii pot pune intrebari in timp real pe chat, iar un consultant al asociatiei M.A.M.E. va prelua mesajul, il va transmite unuia dintre medicii colaboratori si va reveni cu un raspuns.
  • consiliere psihologica in cadrul unor sedinte de grup

    Sedintele de consiliere psihologica vor fi organizate periodic de Asociatia M.A.M.E., iar participarea este gratuita. Psihologii le invata pe paciente cum sa isi gestioneze eficient emotiile si gandurile aparute ca urmare a diagnosticului primit si a tratamentului efectuat.
  •   consultanta juridica

    Consilierii asociatiei M.A.M.E. le vor informa pe paciente despre drepturile lor, cu privire la respectarea confidentialitatii, incadrarea intr-un grad de handicap sau acordarea ajutorului social prevazut in legislatie.
  • ateliere de informare

    Vor fi organizate si evenimente cu specialisti care vor vorbi despre sanatatea sanului si vor raspunde la intrebari legate de masuri pentru prevenirea cancerului la san, procesul de vindecare, tratament si alte detalii. Agenda poate fi consultata la sectiunea “Evenimente”, de pe site-ul planetaroz.ro.

De ce este necesar un astfel de proiect


In Romania, se trateaza anual 10.000 de cazuri de cancer la san, dintre care 6.000 sunt nou descoperite. In acelasi timp, 4.000 de romance mor in fiecare an din cauza acestei afectiuni. Cancerul la san este cel mai frecvent cancer diagnosticat si principala cauza de mortalitate in urma unor tumori maligne la femei.

Conform Societatii Americane de Cancer, supravietuirea dupa 5 ani in stadiile 0 si I de cancer este de 100%, in stadiul II - de 93%, in stadiul III - de 72%, iar in stadiul IV - de 22%. Asadar, depistarea intr-un stadiu incipient este esentiala. In tara noastra, nu exista insa programe coerente de screening.

De aceea, programele de prevenire si de consiliere create de asociatii sunt o necesitate.

Maria Culescu
, presedintele Asociatiei M.A.M.E. a explicat in cadrul unei conferinte de presa rolul proiectului “Suport si Consiliere pentru Sanatatea Sanului”:

Maria Culescu, presedintele Asociatiei M.A.M.E.“Am fost bolnava de cancer si stiu cat de socant este momentul diagnosticarii, cu atat mai mult cu cat fiecare dintre noi traim cu iluzia ca noua nu ni se poate intampla. Nu stii unde sa mergi, si cui sa te adresezi, astfel incat sa te ajuti sa devii din nou sanatos. PlanetaRoz.ro are tocmai aceasta calitate, de a orienta femeile catre medicul potrivit, catre analizele necesare, catre calea spre vindecare.”

Cum a fost promovat proiectul


Ca strategie de promovare a proiectului, Asociatia M.A.M.E. a organizat un eveniment de lansare pentru care a incheiat parteneriate media cu numeroase publicatii, printre care Agerpres, Realitatea.net, Evz.ro, ClickSanatate, Avantaje, Business Woman si peste 30 de alte publicatii de specialitate.

Organizatorii proiectului, in cadrul evenimentului de lansare
Organizatorii proiectului, in cadrul evenimentului de lansare

Organizatorii au realizat si un spot de promovare, care deocamdata va fi difuzat doar in mediul online. Il puteti urmari mai jos:



Lansarea proiectului a beneficiat de o acoperire media consistenta: peste 40 de publicatii au relatat despre eveniment. Printre acestea, s-au numarat Radio Romania Acutalitati, Jurnalul.ro si The Money Channel.

In primele zile de dupa lansare, site-ul planetaroz.ro a inregistrat in medie 500 de vizualizari pe zi. Ulterior, numarul lor a scazut, ajungand la intre 100 si 150 pe zi.  La o luna de la lansare, consultantii Asociatiei M.A.M.E. preluasera 52 de solicitari din partea utilizatorilor.

Proiectul a fost sustinut financiar de AVON Romania, cu suma de 20.000 USD, si de de ING Asigurari de Viata, cu suma initiala de 20.000 de Euro si disponibilitatea de a o suplimenta in caz de nevoie.

Mai multe detalii despre proiect si posibilitate de a beneficia de activitatile din cadrul acestuia puteti afla de pe site-ul planetaroz.ro.



Material realizat de Irina Breniuc, Redactor ResponsabilitateSociala.ro

3591

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


Avon Cosmetics Romania | Proiecte ONG | Sanatate | Asistenta sociala

Iti recomandam si articolul:

Telekom: 2 aplicatii mobile pentru viitoarele si proaspetele mamici

Aplicatiile ofera, cu ajutorul tehnologiei, instrumente si sfaturi, de la prima luna de sarcina pana in primii ani de viata ai copilului.


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro