RSS LinkedIn

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


Prima competitie de proiecte sustenabile romanesti, organizata de CNIPMMR

Prima competitie de proiecte sustenabile romanesti, organizata de CNIPMMR

Companiile de orice marime sunt invitate sa inscrie gratuit proiecte care au rezolvat probleme sociale sau de mediu. Deadline: 16 octombrie.

(29 sep 2014)

Consiliul National al IMM-urilor (CNIPMMR) organizeaza, in premiera pentru Romania, o competitie care va premia proiecte de CSR realizate de companii de orice dimensiune, proiecte care au oferit solutii sustenabile si inovatoare la problemele economice, sociale sau de mediu specifice pentru comunitatile locale sau mediul de afaceri din tara noastra.

Competitia se numeste CNIPMMR CSR Awards, iar scopul sau este sa sa incurajeze companiile din Romania sa-si intensifice eforturile de adoptare a unor practici de responsabilitate sociala si a unor modele de afaceri mai sustenabile si mai competitive, care sa tina cont de exigentele actualului context economic european si international.    

Competitia face parte dintr-un proiect european-regional de promovare a practicilor de CSR, respectiv “CSR for ALL”, implementat in Romania de CNIPMMR.

Premii si inscrierea in competitie


Orice companie poate sa inscrie unul sau mai multe proiecte de responsabilitate sociala, respectiv proiecte care au plecat de la o problema sociala, economica sau de mediu si au incercat s-o rezolve sau sa o amelioreze printr-o serie de actiuni specifice.

Toate proiectele inscrise vor fi evaluate conform aceleiasi grile de analiza (cu 7 criterii). In functie de punctele forte si calitatile celor mai bune proiecte, se vor acorda 4 premii principale.

Fiecare tip de premiu va fi acordat pentru 2 proiecte: unul al unui IMM si unul al unei companii mari (peste 250 de angajati):
  • Marele Premiu CNIPMMR 

    Se va acorda celor mai bune proiecte care: au folosit solutii inovatoare pentru a rezolva in mod eficient o problemă economica, socială sau de mediu, au fost implementate prin implicarea unui numar important stakeholderi si au inclus activitati de diseminare sustinute. 

  • Premiul pentru cel mai Bun Parteneriat 

    Se va acorda proiectelor care au implicat in cel mai eficient mod un numar semnificativ de parteneri si stakeholderi (alte companii, autoritati, angajati, clienti, ONG-uri, comunitate locala etc.) pentru rezolvarea unor probleme economice, sociale sau de mediu.

  • Premiul pentru Sustenabilitate

    Se va acorda proiectelor care au aplicat solutii gandite sa rezolve pe termen lung o problema economica, sociala sau de mediu. Vor fi incurajate in special proiectele care demonstreaza ca se pot auto-sustine dupa finalizare, ca pot genera suficienta valoare economica pentru a le asigura sustenabilitatea sau ca pot fi replicate sau dezvoltate usor la un nivel superior.

  • Premiul pentru Inovare

    Se va acorda proiectelor care au folosit procese, tehnologii, produse sau servicii inovatoare pentru rezolvarea unor probleme economice, sociale sau de mediu.
Pe langa cele 4 premii principale, CNIPMMR va mai acorda 2 premii speciale, pentru:
  • Premiul pentru cea mai responsabila organizatie patronala
  • Premiul Responsabilitate Sociala in ONG

Pentru inscriere, reprezentantii companiilor trebuie sa descarce si sa completeze un formular care poate fi gasit pe site-ul CSR for ALL, pentru fiecare proiect pe care vor sa-l inscrie. Formularul/formularele trebuie trimise ulterior pe adresa de email a organizatorilor: secretariat@smeprojects.ro. Optional, o companie poate sa trimita si materiale auxiliare despre proiectul/proiectele pe care le inscrie.

Data limita pentru inscrieri este 16 octombrie 2014.

Pentru alte detalii despre inscriere o puteti contacta pe Gabriela Ciuciula (gabriela.ciuciula@smeprojects.ro; telefon: 031 860 04 97/ 031 860 04 98, interior 107).

Jurizarea competitiei


Proiectele inscrise vor fi evaluate de catre un juriu de specialitate, format din economisti de marca, dar si din experti cu o indelungata activitate academica sau practica in domeniul responsabilitatii sociale. Este vorba despre:
  • Ovidiu Nicolescu (Prof.univ.dr. ASE, Presedinte al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania si Vicepresedinte al “European Association of Craft, Small and Medium-sized Enterprises - UEAPME”);
  • Dan Apostol (binecunoscut jurnalist economic, Realizator TV si fost Director General The Money Channel);
  • Dragos Dehelean (Fondator si Coordonator al Programului ResponsabilitateSociala.ro, expert in comunicare si raportare de CSR);
  • Alin Stancu  (Lector univ. ASE, Facultatea de Marketing; Presedinte al “Romanian Network for Social Responsibility Research”; autor sau co-autor a numeroase carti si articole academice de specialitate);
  • Laura Sgarcitu (Directoare de Dezvoltare a Fundatiei Olimpice Romane, fosta experta in comunicare si CSR pentru Coca-Cola si Provident).
Juriul competitiei CNIPMMR CSR Awards
Juriul competitiei CNIPMMR CSR Awards

Juriul va tine cont de urmatoarele criterii de evaluare:
  • Claritatea descrierii proiectului, din formularul de inscriere (sau, optional, materialele auxiliare)
  • Relevanta solutiilor aplicate in proiect (raportata la problema/problemele pe care a urmarit sa le rezolve)
  • Impactul solutiilor aplicate (raportat la resursele utilizate, la dimensiunea organizatiei si la contextul in care au fost aplicate: social, economic sau de mediu)
  • Sustenabilitatea solutiilor aplicate (masura in care solutiile se vor putea sustine pe termen lung, prin auto-finantare, prin valoarea economica generata si refolosita pentru continuarea proiectului, capacitatea de dezvoltare a proiectului)
  • Caracterul inovator si originalitatea solutiilor aplicate in proiect
  • Numarul si calitatea implicarii partenerilor/stakeholderilor in proiect (alte companii, autoritati locale, angajati, clienti, ONG-uri, comunitate locala etc.)
  • Calitatea activitatilor de diseminare

Festivitatea de premiere, eveniment de marca pentru mediul de afaceri romanesc


Premiile vor fi acordate in cadrul unui eveniment de referinta pentru mediul de afaceri romanesc, respectiv Topul National al Firmelor Private din Romania 2014. Gala de premiere va avea loc pe 28 octombrie 2014, la Palatul Parlamentului, in sala Alexandru I. Cuza.

Evenimentul se afla anul acesta la cea de-a 21-a editie. El recunoaste meritele antreprenorilor si promoveaza cele mai performante intreprinderi la nivel national. Anual, la Gala participa peste 800 de invitati, reprezentanti ai mediului de afaceri romanesc si ai autoritatilor centrale. La editia din 2014, invitatul special este dl. Peter Faross, secretar general al Uniunii Europene a Artizanatului si a Intreprinderilor Mici si Mijlocii (UEAPME).

Imagine de una din editiile anterioare ale evenimentului


Material realizat de Irina Breniuc, Redactor ResponsabilitateSociala.ro

3962

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


Evenimente CSR | Competitii CSR

Iti recomandam si articolul:

Fundatia Orange a finantat o aplicatie care ii ajuta pe nevazatori sa calatoreasca cu Metroul

Aplicatia "Tandem Acces" a fost realizata de Asociatia Tandem in parteneriat cu Metrorex. Fundatia finantat proiectul cu 50.000 de Euro


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro