RSS

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


KMG International: Raport de sustenabilitate GRI G4

KMG International: Raport de sustenabilitate GRI G4

Aflati performantele de sustenabilitate ale fostului The Rompetrol Group, pe 4 dimensiuni: angajati, mediu, comunitate si piata (2013-2014)

(05 oct 2015)

Recent, KMG International (fostul The Rompetrol Group NV) si-a publicat primul raport de sustenabilitate in conformitate cu modelul GRI G4 , standardul “de facto” la nivel international, pentru raportarea non-financiara.

Mai simplu spus, folosirea standardului de raportare GRI G4 a presupus din partea companiei un amplu proces de dialog cu stakeholderii sai si de identificare a temelor importante pentru acestia, in paralel cu identificarea celor mai importante teme care tin de activitatile principale ale companiei.

Cele mai relevante teme identificate in urma acestui proces ("temele materiale") au fost abordate in cadrul Raportului, grupate in 4 capitole majore: 1) angajati, 2) mediu, 3) comunitate si 4) piata.

Va prezentam mai jos principalele evolutii pe fiecare dintre aceste capitole, dar si raportul, pe care il puteti descarca in intregime, in format electronic.

Angajati si conditii de munca


KMG International are peste 7.500 de angajati, care lucreaza in 15 tari, din Europa, Asia Centrala si Africa de Nord.

Printre aspectele evidentiate in raport, enumeram:
  • 76% dintre angajati sunt de nationalitate romana
  • 33% sunt femei si 67% barbati
  • 56% dintre angajati au varste intre 26 si 45 de ani
  • Numarul total de angajati ai Grupului a crescut in 2014, chiar daca a fost o crestere mica, de 1,67%
  • Toti angajatii (100%) au fost inclusi in programe de pregatire si evolutie in cariera
  • In medie, fiecare angajat a beneficiat de 8,2 ore de training
  • Nu a existat niciun accident fatal in perioada de raportare.
Totodata, Raportul de sustenabilitate ofera detalii complete despre politica KMG International, in domenii precum: drepturil omului, condul de conduita pe care trebuie sa-l respecte furnizorii, non-discriminarea, munca fortata sau munca copiilor, mecanismele de transmitere a plangerilor catre management, salarii si beneficii salariale, diversitate si sanse egale, formarea continua a angajatilor, santate si siguranta ocupationala etc.

Muncitori lucrand in procesele de productie ale unei rafinarii

Protectia mediului si eficientizarea consumurilor

 
Asa cum era de asteptat, capitolul despre protectia mediului si eficientizare energetica este cel mai consistent din intregul raport. El inventariaza toate investitiile de mediu, facute in special in cele doua rafinarii (Petromidia Navodari si Vega Ploiesti).

Acest lucru se datoreaza faptului ca principala sursa directa de emisii de gaze cu efect de sera provine din arderea de combustibili fosili si din gazele reziduale, rezultate din procesele de productie.

Chiar daca este un capitol care se adreseaza mai degraba specialistilor, enumeram cateva dintre cele mai importante realizari din perioada de raportare:
  • In urma investitiilor in filtre speciale la cele 2 rafinarii (intai Petromidia si ulterior Vega), cantitatea de emisii de dioxid de sulf a scazut in 2013 cu nu mai putin de 90,63%. Dioxidul de sulf, SO2, este un gaz toxic si un factor major de poluare a aerului, cu impact semnificativ asupra sanatatii umane.
  • Deseurile rezultate din procesele de productie al rafinariilor au fost reduse cu 32,6%. Aceste deseuri, fie ca vorbim de productia de combustibili sau de diverse produse petrochimice sunt un alt tip de impact semnificativ al unei rafinarii.
  • 97,7% din deseurile rezultate din procesele de productie au fost recuperate.
  • Un alt tip de impact de mediu al unei rafinarii este consumul si ulterior deversarea apei necesare pentru procesele de productie. In 2014, cantitatea de apa deversata, deci ne-refolosita, din rafinariile KMG International a scazut cu 25%.
  • Petromidia a fost prima rafinarie a unui producator din Romania, care s-a aliniat, in 2013, normelor de productie Euro 5(b). Aceste norme au fost actualizate fata de cele ale Euro 5a, in septembrie 2011.
Detalii complete despre politica de mediu a KMG International, despre investitii si rezultate, dar si despre consumurile din 2013-2014 pot fi gasite in Raportul de sustenabilitate.  

Rafinaria Petromidia in care KMG International a operat investitii de mediu semnificative

Implicarea in comunitate


Raportul arata in detaliu abordarea KMG International fata de comunitatile locale. Deoarece compania este unul dintre cei mai mari investitori si producatori din Romania, este important angajamentul pe care il gasim in document, respectiv ca “investeste financiar si logistic in acele initiative care ajuta la dezvoltarea conditiilor economice, sociale si culturale locale, in conditiile in care doar o astfe de dezvoltare poate duce la comunitati locale mai puternice si mai sustenabile”.

Totodata, este explicata filosofia companiei de a lucra in proiectele sale filantropice atat cu ONG-uri, cat si cu insitutii publice, cu autoritati sau alte entitati importante ale unei comunitati.  

Raportul descrie proiectele finantate prin cel mai cunoscut program de granturi al companiei, respectiv “Impreuna pentru fiecare”, ajuns in 2014 la cea de-a VI-a editie. De asemenea, sunt descrise investitiile pe care le-a facut in sistemul de sanatate din Romania (ex. SMURD) sau in cultura (ex. Festivalul George Enescu), parteneriatele pe termen lung cu diverse ONG-uri (ex Asociatia OvidiuRo sau Hospice Casa Sperantei), campaniile de voluntariat pentru angajati sau programele de internship.

Toate acestea pot fi vazute in cadrul Raportului de sustenabilitate, la capitolul “Comunitate”. La acelasi capitol, compania face un bilant al realizarilor sale, dintre care amintim:
  • 1,5 milioane de dolari investiti anual pentru comunitatile din Romania
  • 300.000 de beneficiari directi ai proiectelor de implicare in comunitate
  • 101 de comunitati din Romania si Republica Moldova, atinse prin programul "Impreuna pentru fiecare" (pe parcursul celor 6 ani de existenta)

Piata


In acest capitol KMG International descrie impactul sau asupra mediului economic si legislativ al tarilor in care opereaza. Sunt enumerate standardele de calitate, de mediu sau de sanatate si siguranta in munca pentru care sunt certificate operatiunile sale, atat din “amonte” (ex. productia de combustibili sau alte produse petrochimice), cat si din “aval“ (ex. vanzarea de combustibil in benzinarii).

Totodata sunt enumerate si reglementarile legale si de calitate pe care le-au respectat furnizorii companiei si produsele acestora, in perioada de raportare.

Un aspect important este faptul ca Raportul ne asigura ca Departamentul de Achizitii al KMG International isi monitorizeaza lantul de furnizori si in ceea ce priveste respectarea exigentelor voluntare legate de: integritate, drepturile omului, standarde de munca, repectul pentru mediul inconjurator.

Tot din Raport aflam ca, in 2014, compania a elaborat un Cod de Conduita pentru Furnizori (sursa nu este disponibila), in care sunt prevazute aceste exigente, legale sau voluntare. Nerespectarea lor de catre furnizori poate duce la incetarea relatiilor comerciale, afirma compania.  


Va invitam sa cititi mai jos Raportul de Sustenabilitate al KMG International (2013-2014), in forma lui completa sau sa-l descarcati pe site-ul site-ul companiei.
Raport de Sustenabilitate KMG International (2013-2014)


Material realizat de Mihnea Ionescu, Colaborator ResponsabilitateSociala.ro

3478

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


KMG International | Rapoarte CSR

Iti recomandam si articolul:

Telekom: 2 aplicatii mobile pentru viitoarele si proaspetele mamici

Aplicatiile ofera, cu ajutorul tehnologiei, instrumente si sfaturi, de la prima luna de sarcina pana in primii ani de viata ai copilului.


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro