RSS LinkedIn

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


Junior Achievement: castigatorii "Business Hall of Fame" 2014

Junior Achievement: castigatorii "Business Hall of Fame" 2014

Afla care au fost oamenii de afaceri, companiile si tinerii care au contribuit semnificativ la dezvoltarea educatiei si economiei tarii.

(03 iun 2014)

Junior Achievement Romania a anuntat recent castigatorii celei de-a patra editii a “Business Hall of Fame”, eveniment desfasurat pe 28 mai 2014, la Ateneul Roman.

In cadrul festivitatii, au fost premiati lideri din mediul de afaceri romanesc care au contribuit la dezvoltarea economica si sociala a tarii, companii care sustin proiecte educationale si tineri cu rezultate remarcabile in programe educationale de antreprenoriat si dezvoltare profesionala.

Va prezentam in continuare o parte dintre personalitatile si companiile castigatoare:

Personalitati din sectorul de afaceri


La sectiunea “Personalitatile anului 2014” au fost alesi liderii din mediul de afaceri romanesc care, prin viziune, leadership si implicare sociala, au oferit un exemplu de model de reusita in profesie pentru tineri si au avut un impact semnificativ asupra economiei nationale.

Acestia au fost:
  • Wargha Enayati, Director si Fondator al Retelei Private de Sanatate “Regina Maria”;
  • Mugur Isarescu, Guvernator al Bancii Nationale a Romaniei;
  • Alexandru Oprea, Presedintele companiei RCS&RDS;
  • Constantin Stroe, Vicepresedinte al Consiliului de Administratie al Grupului Dacia-Renault;
  • Dorin Stefan, Director si Fondator DSBA, Membru Fondator al Societatii Arhitectilor Romani;
  • Dan Vidrascu, Director Executiv Editura Litera, Director si Fondator Elefant.ro.


Companii premiate


Conform organizatorilor, in anul scolar 2013-2014, peste 8.000 de companii au sustinut financiar aproximativ 189.000 elevi.

In cadrul festivitatii, au fost premiate acele companii care au sustinut programele Junior Achievement pentru educatie financiara, mobilizandu-si angajatii pentru a preda voluntar la clasa. Aceste companii au fost: Alpha Bank, Credit Agricole Group, Millennium Bank, UniCreditTiriacBank, Visa si Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania.

Junior Achievement a mai mentionat si companiile care au investit in educatie, dezvoltare personala sau orientare profesionala, prin oferirea de consultanta voluntara proprie. Dintre acestea, amintim: Accenture, BRD-Groupe Societe Generale, Ubisoft, Avon, British Council, Intel Romania, KPMG, Raiffeisen Bank Romania etc..

Reprezentantii companiilor premiate pentru investitiile lor in programe de educatie

Alte companii premiate au fost cele care au initiat si au desfasurat propriile programe de educatie.  

Un prim exemplu vine din partea HP Romania. Compania a creat o competitie la nivel european prin care ii incurajeaza pe liceeni sa propuna solutii inovatoare si cu impact social pozitiv la problemele comunitatii. Competitia se numeste “Social Innovation Relay Award” si se desfasoara in 18 tari europene. In Romania, echipa castigatoare a propus un sistem de donatii in parteneriat cu operatorii de telefonie, prin care orele de convorbire telefonica se transforma in ore de educatie pentru copii din familii dezavantajate.

Un alt program mentionat in cadrul festivitatii a fost “Fabrica de aer curat”, initiat de Mega Image. Compania a creat o competitie prin care i-a incurajat pe elevi sa aiba un comportament responsabil fata de natura. Intai, elevii au invatat despre incalzirea globala si despre cum pot economisi resurse precum energia electrica si apa, apoi au dezvoltat propriile proiecte ecologice: au plantat copaci, au ecologizat spatii verzi si au promovat consumul sustenabil. Prin actiunile lor, au economisit cantitati importante de dioxid de carbon. De exemplu, scoala castigatoare a redus cu 116 tone de dioxid de carbon emisiile de gaze cu efect de sera.

Momentul premierei castigatorului competitiei 'Fabrica de aer curat'
Momentul premierei castigatorului competitiei “Fabrica de aer curat”

Inca un exemplu din zona educatiei a apartinut companiei BRD Groupe Societe Generale. Reprezentantii companiei au dezvoltat un program de prevenire a abandonulu scolar, numit “Educatia iti da valoare”. In cadrul acestuia, angajati voluntari din cadrul companiei merg in scoli si le explica elevilor cum ii poate ajuta educatia in dezvoltarea carierei. La randul lor, elevii desfasoara diverse activitati pentru promovarea ideii ca educatia este importanta.

Elevi si studenti premiati


Trebuie mentionat ca unul dintre principalele obiective ale Galei “Business Hall of Fame” a fost premierea si recompensarea elevilor si studentilor care s-au remarcat prin implicarea lor in proiecte de antreprenoriat sau dezvoltare personala.

Au fost inmanate numeroase premii, dintre care cele mai importante au fost premiile din cadrul etapei nationale a competitiei “European Company of the Year”, sectiunea elevi, respectiv studenti.

Castigatorii au fost:
  • Experimento”, o echipa de elevi de la Colegiul National “Nicolae Iorga” din Valenii de Munte, care au gandit o afacere care presupune producerea de truse educationale pentru experimente de fizica;
  • Bre.”, o echipa de studenti care si-au propus sa reinvie valorile traditionale prin produse si ilustratii.

Cele doua echipe vor reprezenta Romania in finala competitiei “European Company of the Year”, care va avea loc la Tallinn in luna iulie 2014.



Material realizat de Irina Breniuc, Redactor ResponsabilitateSociala.ro

2324

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


Evenimente CSR | Educatie | Competitii CSR

Iti recomandam si articolul:

Fundatia Orange a finantat o aplicatie care ii ajuta pe nevazatori sa calatoreasca cu Metroul

Aplicatia "Tandem Acces" a fost realizata de Asociatia Tandem in parteneriat cu Metrorex. Fundatia finantat proiectul cu 50.000 de Euro


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro