RSS

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


Initiative sociale premiate de The Guardian pentru impactul lor in societate

Initiative sociale premiate de The Guardian pentru impactul lor in societate

Aflati cum au reusit un ONG si o companie sa incurajeze comertul echitabil si sa foloseasca tehnologia pentru dezvoltare sociala sustenabila

(03 nov 2014)

Intr-un articol anterior, v-am prezentat 2 initiative sustenabile premiate la “Guardian Sustainable Business Awards”, competitie prin care celebrul cotidian The Guardian a promovat initiative sustenabile ale unor companii din Marea Britanie.

In continuare, va prezentam alte 2 initiative, care s-au remarcat, de data aceasta, pentru impactul social semnificativ.

Fond mutual pentru finantarea fermierilor din comunitati dezavantajate


In momentul in care proprietarii unui teren destinat cultivarii ceaiului l-au scos la vanzare intr-un sat din Uganda, fermierii locali au imprumutat bani si l-au cumparat. Nu au obtinut insa o productie satisfacatoare in prima faza: sub 40% din potential. Asa ca au mai facut un imprumut pentru a cumpara fertilizator si, in doar cateva luni, au dublat productia.

Banii i-au imprumutat de la un fond mutual care sprijina afaceri din domeniul comertului echitabil. Este vorba despre fondul “Shared Interest”, care finanteaza activitatea unor fermieri din comunitati sarace cu fonduri pe care le obtine de la investitori in afaceri sociale din UK.

In 2013, organizatia a imprumutat aproape 47 de milioane de lire catre 375 de producatori. Acestia nu ar fi obtinut niciodata finatare din partea unor institutii bancare obisnuite, intrucat nu aveau garantii. La nivel global, doar 2% din necesitatile de finantare ale micilor fermieri sunt satisfacute.

Urmariti in materialul video motivatia celor care investesc in Shared Interest:




Vodafone: tehnologii in beneficiul societatii


La cererea Vodafone, Accenture a identificat peste 30 de inovatii in care compania de telefonie ar putea investi, pentru a-si imbunatati impactul social, cu ajutorul tehnologiei.

Vodafone a pus in practica o parte dintre solutiile identificate, si anume:
  • solutii de eficientizare energetica si reducere a amprentei de carbon

    Din analiza realizata de Accenture in 2009 reiese ca, prin implementarea tehnologiilor wireless, Europa isi poate reduce emisiile de carbon cu 113 milioane de tone pana in 2020.

    Pentru aceasta, Vodafone si-a propus sa furnizeze tehnologii wireless necesare pentru: cresterea eficientei retelelor energetice si scaderea dependentei de sistemul centralizat de productie al energiei; monitorizarea transporturilor, pentru eficientizarea operatiunilor logistice; inlocuirea spatiilor de birouri si a calatoriilor de afaceri cu videoconferinte; imbunatatirea traficului si a proceselor de productie industriala etc..
     
    Solutiile identificate pentru reducerea emisiilor
  • solutii pentru dezvoltarea agriculturii

    Vodafone si-a propus sa creasca productivitatea agricultorilor din comunitati subdezvoltate din Africa si Orientul Mijlociu, oferindu-le acestora acces la informatii.

    Fermierii se pot abona la un serviciu prin care primesc pe telefon prognoze meteo, date despre evolutia preturilor si chiar instructiuni pentru sporirea productivitatii recoltei.

    Solutiile identificate pentru dezvoltarea agriculturii


    Compania estimeaza ca, prin implementarea proiectului, veniturile obtinute de fermieri ar putea creste cu 138 de miliarde de dolari pana in 2020.
  • imbunatatirea performantei la locul de munca

    Inovatiile din acest domeniu cuprind: servicii de identificare a angajatilor potriviti, servicii de training prin SMS sau servicii de monitorizare a performantelor angajatilor.
    Solutiile identificate pentru monitorizarea angajatilor
Printre finalistii la categoria “impact” s-au mai numarat companii precum: H&M, Heineken si RBS. Puteti afla si despre initiativele lor, de pe site-ul The Guardian.


Material realizat de Irina Breniuc, Redactor ResponsabilitateSociala.ro

3542

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


Proiecte ONG | Antreprenoriat social | Investitii sustenabile

Iti recomandam si articolul:

Telekom: 2 aplicatii mobile pentru viitoarele si proaspetele mamici

Aplicatiile ofera, cu ajutorul tehnologiei, instrumente si sfaturi, de la prima luna de sarcina pana in primii ani de viata ai copilului.


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro