RSS LinkedIn

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


GSK Romania si-a publicat raportul de CSR pe 2013

GSK Romania si-a publicat raportul de CSR pe 2013

Aflati cum a contribuit compania la imbunatatirea sistemului de sanatate din Romania si ce a facut pentru a-si reduce impactul de mediu.

(27 nov 2014)

Compania farmaceutica GlaxoSmithKline Romania (GSK) si-a publicat recent raportul local de responsabilitate corporativa pentru anul 2013. Acesta respecta standardul GRI G4 si evalueaza toate diviziile de business ale GSK in Romania: farma, consumer healthcare, distributie si fabrica. Raportul a fost realizat cu ajutorul expertei externe in responsabilitate corporativa, Elaine Cohen.

In stabilirea indicatorilor pe care compania i-a ales pentru raportare, a consultat 9 experti din domenii relevante pentru activitatea sa, printre care: lideri de opinie din cadrul Universitatii de Medicina, o asociatie profesionala din domeniul farmaceutic, o asociatie de pacienti, o firma de consultanta in domeniul Resurselor Umane, un ONG de mediu, o companie din industrie si reprezentanti media, precum experti din cadrul programului ResponsabilitateSociala.ro.

Ca urmare a acestor consultari, compania a stabilit ca cele mai importante informatii pe care trebuie sa la raporteze sunt cele despre responsabilitatea fata de 4 tipuri de stakeholderi, respectiv: comunitate, parteneri, angajati si mediu. Iata care au fost performantele companiei:

Responsabilitatea fata de comunitate


In 2013, GSK Romania a investit peste 780.000 de euro in dezvoltarea comunitatilor din Romania. Proiectele companiei au avut peste 37.000 de beneficiari, de aproape 4 ori mai mult decat in 2012.

Unul dintre cele mai ample demersuri de implicare in comunitate intreprinse de GSK Romania in 2013 a fost cel de sustinere a pacientilor cu HIV/SIDA. Compania a actionat pe mai multe planuri:
  • a lansat impreuna cu Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din Romania (UNOPA) un program prin care 6 pacienti seropozitivi ii ajuta pe alti pacienti cu HIV/SIDA sa identifice problemele cu care se confrunta si de care depinde succesul tratamentului pe care il urmeaza.
  • a donat aproximativ 100.000 de euro pentru testarea a 400 de pacienti cu HIV, testare care le permite medicilor sa stabileasca tratamente eficiente. In Romania insa, din cauza fondurilor bugetare limitate, spitalele prefera sa aloce banii pentru medicamente, iar nu pentru teste.
  • a dezvoltat un sistem online de monitorizare a pacientilor cu HIV/SIDA in Constanta, pe care planifica sa-l extinda la nivel national.
  • a tiparit peste 2.000 de brosuri cu recomandari pentru pacientii cu HIV/SIDA.
Alte afectiuni aflate in atentia GSK Romania sunt bolile respiratorii.
In 2013, compania a realizat, impreuna cu Societatea Romana de Pneumologie (SRP) si cu Societatea Romana de Alergologie si Imunologie Clinica (SRAIC), o brosura de informare pentru pacientii cu astm. Initial, au fost tiparite si distribuite 5.000 de exemplare, dar, la cererea medicilor, tirajul a fost suplimentat cu 13.000 de bucati.

Bolile respiratorii, una dintre preocuparile GSK Romania

Un ghid similar a fost realizat pentru pacientii cu bronsita cronica. Acesta a fost tiparit in 2.500 de exemplare.
O alta initiativa prin care GSK are un impact semnificativ asupra comunitatii este cea de promovare a sanatatii orale in Romania. Initiativa s-a concretizat in Campania “Zambeste Romania”, care a cuprins din 2012 si pana acum lectii de educatie orala pentru aproximativ 250.000 de copii, actiuni de inlocuire a peste 35.000 de periute uzate cu unele noi, dar si concursuri si jocuri adresate copiilor.

Concurs din cadrul campaniei 'Zambeste Romania'
Concurs din cadrul campaniei "Zambeste Romania"

Totodata, GSK Romania a primit recunoastere internationala pentru o campanie in care a abordat problema migratiei medicilor romani. Campania a atras atentia asupra situatiei alarmante din tara noastra, unde, conform unui studiu GSK, incepand cu 2007, peste 14.000 de medici romani au ales sa profeseze in strainatate. GSK a castigat cu ea distinctia de “cea mai buna campanie europeana initiata de o asociatie”, in cadrul Galei Premiilor Europene pentru Excelenta 2013.

Responsabilitatea fata de parteneri


GSK Romania s-a angajat sa colaboreze cu asociatiile profesionale, pentru imbunatatirea si dezvoltarea sistemului medical romanesc.

In 2013, compania a acceptat pozitia de vicepresedinte al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), pozitie din care incearca sa asigure accesul pacientilor romani la tratamente de ultima generatie.

In plus, tot in 2013, a desfasurat 23 de studii clinice in arii terapeutice precum epidemiologie, cardiologie, urologie, boli infectioase, oncologie, reumatologie si boli respiratorii. Au fost implicati peste 800 de pacienti si 600 de medici din 90 de centre medicale. Din 2011, GSK Romania a investit 9 milioane de euro in astfel de cercetari.

Pe langa actiunile proprii, compania mai sustine financiar si activitatea unor asociatii de pacienti cu boli precum lupus, HIV, Parkinson, precum si cea a Aliantei Nationale pentru Boli Rare.

De asemenea, isi incurajeaza angajatii sa faca voluntariat, prin intermediul unui program care le permite acestora sa isi ia o zi libera platita, pentru a se implica in proiecte comunitare sau pentru a sustine o cauza a unei organizatii. In 2013, la acest program au participat 278 de angajati, care s-au implicat in 20 de proiecte desfasurate in 14 orase, donand 4.200 de ore de voluntariat in beneficiul a peste 7.700 de persoane.

Responsabilitatea fata de angajati


Pentru a evalua satisfactia angajatilor fata de serviciile departamentului de Resurse Umane, GSK Romania a efectuat studiul ”GSK 2013 HR Services Survey”. A chestionat 481 de angajati si a obtinut punctajul de 4,44 din 5, cel mai bun scor inregistrat de o companie locala GSK.

In ceea ce priveste raportul barbati-femei din cadrul companiei, 63% dintre angajati sunt femei, iar procentul se mentine si la nivelul functiilor de conducere.

Angajat din cadrul fabricii GSK Romania
Angajat din cadrul fabricii GSK Romania

Grija companiei fata de angajati se reflecta prin programele dedicate lor: programe de dezvoltare la locul de munca (70% din totalul programelor), programe de coaching, mentoring, work shadowing, networking si peer learning (20%), precum si programe formale ca traininguri, ateliere si solutii de e-learning (10%).

In 2013, GSK a organizat in premiera un atelier pentru dezvoltarea capacitatilor de leadership si strategie a 20 de angajati cu potential ridicat. Acestia au participat timp de 2 zile la intalniri cu cei 4 directori ai diviziilor GSK Romania, care le-au impartasit viziunea lor asupra evolutiei companiei.

Tot pentru prima data, GSK Romania a desfasurat in 2013 un program de formare de lideri. 70 de manageri din cadrul companiei au participat la workshopuri despre identificarea stilurilor diferite de personalitate, delegarea sarcinilor, coaching eficient si motivarea spre succes a unei echipe.

Compania se ocupa de asemenea de pregatirea unor posibili viitori angajati. In 2013, 15 studenti au ocupat posturi platite de internship, timp de 6 pana la 12 luni, in diverse departamente.

O veste mai putin buna pentru angajati a fost aceea ca, in 2013, GSK Romania a luat decizia de a-si inchide fabrica din Brasov, din cauza unei supraproductii de medicamente. Compania va disponibiliza astfel 236 de angajati, carora le promite in schimb ”pachete atractive de compensatii pentru cei care parasesc compania, servicii de plasare, consiliere, reconversie acolo unde este posibil, comunicare cu potentiali angajatori si alte forme de sprijin, in functie de nevoi”.

Responsabilitatea fata de mediu


Referitor la indeplinirea angajamentelor fata de mediul inconjurator, progresul GSK Romania este unul modest.

Singura arie in care compania si-a indeplinit obiectivele de mediu este cea a consumului de apa. In 2013, a consumat cu 9,6% mai putina apa in cadrul tuturor operatiunilor sale.

In rest, consumul a crescut, a ramas relativ constant sau nu a fost monitorizat:
  • consumul de energie a crescut cu 1%, desi compania isi propusese sa il reduca cu 5% in fiecare an, raportat la nivelul anului 2011;
  • consumul de combustibil pentru autovehiculele utilizate de reprezentati medicali nu a fost monitorizat, desi compania isi propusese o reducere de 5% pe km. De asemenea, reducerea cu doar 1% a cantitatii de combustibil folosit pe tona de produse livrate in 2013 este nesemnificativa in raport cu obiectivul stabilit pentru 2014, cel de a reduce aceasta cantitate cu 15% raportat la nivelul anului 2011.
  • cantitatea de emisii de carbon generata de GSK Romania a ramas in 2013 aceeasi ca in 2012, in conditiile in care compania si-a propus reducerea ei cu 15% pana in 2014, raportat la 2011.
In ceea ce priveste reciclarea, GSK Romania declara ca respecta obligatiile legale de a recicla 60% din cantitatea de ambalaje pusa pe piata, cu ajutorul unei societati de preluare de responsabilitati.
Pe acelasi plan, compania si-a propus sa reduca volumul de deseuri cu 15% pana la sfarsitul anului 2014, dar in 2013 acesta a crescut. De asemenea, si-a abandonat pentru moment obiectivul de a reduce volumul ambalajelor.

Pe de cealalta parte insa, compania a elaborat in 2012 planul unui program de colectare si indepartare in siguranta a inhalatoarelor folosite de pe piata. Pacientii romani care fac tratamente pe baza de spray genereaza anual 3,5 milioane de deseuri de inhalatoare.

Lasate in natura, acestea pot raspandi 11.000 de tone de dioxid de carbon, echivalentul a cat pot absorbi peste 200 de hectare de padure de conifere anual. Recuperarea si neutralizarea gazului din aceste inhalatoare poate reduce cu pana la 99% impactul lor asupra mediului.

In 2013, au fost colectate 6.900 de inhalatoare in Bucuresti.
Performantele GSK Romania in domeniul mediului
Performantele GSK Romania in domeniul mediului

Puteti afla mai multe despre performantele de sustenabilitate ale GSK Romania consultand raportul care poate fi descarcat de pe site-ul companiei sau il puteti consulta mai jos:





Material realizat de Irina Breniuc, Redactor ResponsabilitateSociala.ro


2956

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


GSK Romania | Rapoarte CSR | Sanatate

Iti recomandam si articolul:

Fundatia Orange a finantat o aplicatie care ii ajuta pe nevazatori sa calatoreasca cu Metroul

Aplicatia "Tandem Acces" a fost realizata de Asociatia Tandem in parteneriat cu Metrorex. Fundatia finantat proiectul cu 50.000 de Euro


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro