Global Corporate Reputation Index: companiile nu sunt suficient de implicate social
Burson-Marsteller si partenerii sai au publicat un studiu care masoara reputatia companiilor, pe baza performantei si implicarii sociale.
(08 feb 2012)
Prima editie a
Global Corporate Reputation Index , un studiu care masoara reputatia companiilor pe doua dimensiuni ("performanta economica" si "implicare sociala"), arata ca ratingul mediu al acestora in privinta implicarii sociale ("corporate citizenship”) este mai mic decat ratingul mediu in privinta performantei economice.
Studiul a fost realizat de Burson-Marsteller, o companie de PR si comunicare, Landor Associates, o companie de consultanta strategica de brand si design, Penn Schoen Berland si BrandAsset Consulting, companii care fac parte din WPP Group si care se ocupa de consultanta bazata pe cercetare.
Cercetarea a fost realizata in
sase tari (Brazilia, China, Germania, Japonia, Rusia, Statele Unite), prin intervievarea a
40.000 consumatori privind perceptia lor asupra 6.000 de companii.
Rezultatele au aratat ca
industria tehnologica are cea mai buna reputatie in randul consumatorilor, in timp ce industria petrolului si a gazelor au cele mai scazute punctaje.
Studiul a mai relevat o serie de
trenduri:
- Reputatiile bune se construiesc in timp: companiile cu cele mai mari punctaje au o istorie medie de 87 de ani
- Reputatiile variaza in functie de tari: in China, consumatorii au dat punctajele cele mai mari, in timp ce in Japonia si Brazilia au fost cei mai critici
- Companiile cu cele mai bune reputatii au punctaje mai bune la implicarea sociala, dar si in cazul lor exista diferente majore intre performanta si implicarea sociala
Top 25 companii cu reputatie buna

Studiul a identificat
25 de companii cu cele mai bune reputatii in randul consumatorilor. Acestea sunt (in ordine alfabetica): Adidas, Apple, Avon, Bosch, Canon, Coca-Cola, Danone, Electrolux, Ford, Google, Heinz, Honda, Lego, McDonald’s, Microsoft, Nestle, Nike, Nokia, Philips, Puma, Sharp, Sony, Toshiba, Visa si Volkswagen.
Este surprinzatoare prezenta companiei McDonald’s in top, dar raportul arata ca aceasta s-a diferentiat de alte companii din industria fast-food prin grija pentru clienti, investitiile in dezvoltare durabila (prin ambalajele ecologice, sistem de iluminare LED) sau prin actiunile filantropice (realizate prin fundatia pentru copii, Ronald McDonald).
Studiul poate fi citit si in varianta online, sau descarcat in format PDF de pe
site-ul Burson-Marsteller.
Daca ti s-a parut util acest material, fii la curent cu ce publicam!
Aboneaza-te prin email sau da "Like" la
Pagina de Facebook.