RSS LinkedIn

Sponsori


Orange - Profil CSR

   Enel Romania - Profil CSR

Toti partenerii Programului ResponsabilitateSociala.ro


Finantari de 350.000 de euro pentru afaceri sociale, acordate de OMV Petrom

Finantari de 350.000 de euro pentru afaceri sociale, acordate de OMV Petrom

Cei interesati sa dezvolte o afacere in una dintre cele 29 de comunitati incluse in program isi pot inscrie ideile pana pe 2 iulie 2015.

(03 iun 2015)

OMV Petrom, in parteneriat cu NESsT Romania, a lansat cea de-a doua editie a unei competitii de granturi pentru afaceri sociale. Este vorba despre “Fabricat in Tara lui Andrei”, competitie prin intermediul careia compania va oferi mentorat si finantari in valoare totala de 350.000 de euro, pentru 10 idei de afaceri care ajuta comunitatile in care sunt dezvoltate.

Antreprenorii interesati se pot inscrie in concurs pana pe 2 iulie 2015. Pentru aceasta, trebuie sa descarce un formular de pe site-ul www.taraluiandrei.ro, sa-l completeze si sa-l incarce pe acelasi site, impreuna cu o serie de alte documente.

competitia de antreprenoriat social Fabricat in Tara lui Andrei
Competitia se adreseaza exclusiv antreprenorilor care doresc sa dezvolte o afacere in una dintre urmatoarele 29 de comunitati: Micesti (Judetul Arges); Zemes, Moinesti, Slanic Moldova (Judetul Bacau); Suplacu de Barcau, Marghita (Judetul Bihor); Scortoasa, Tisau, Berca (Judetul Buzau); Corbu (Judetul Constanta); Moreni, Aninoasa, Gura Ocnitei (Judetul Dambovita); Clejani, Marsa (Judetul Giurgiu); Bustuchin, Turbulea, Ticleni (Judetul Gorj); Movileni, Poboru (Judetul Olt); Poiana Campina, Podenii Noi, Scorteni (Judetul Prahova); Marca (Judetul Salaj); Videle, Cosmesti, Silistea, Scurtu Mare (Judetul Teleorman); Madulari (Judetul Valcea).

Evaluarea ideilor si selectia castigatorilor


Pana pe 24 iulie, organizatorii vor selecta 50 dintre ideile inscrise in concurs. Apoi, in perioada 30 iulie - 12 august, vor organiza interviuri cu cei selectati. Astfel, vor alege 35 de finalisti, pe care ii vor anunta pe 14 august 2015.

Va urma o perioada de consultanta individuala si de grup, care va dura pana pe 20 martie 2016. In acest timp, finalistii isi vor putea dezvolta planurile de afaceri si vor beneficia de finantare pentru testarea fezabilitatii ideilor.

In luna aprilie 2016, isi vor prezenta planul de afacere in fata unui comitet format din reprezentanti OMV Petrom si specialisti in afaceri si economie sociala. Acestia ii vor desemna pe cei 10 castigatori, care vor primi o finantare de pana la 32.000 de euro si vor beneficia de un program de consultanta de un an de zile.

Criteriile de evaluare


In jurizare, organizatorii si comitetul vor tine cont de urmatoarele criterii:
  • sustenabilitatea afacerii si impactul in comunitatea locala;
  • adaptarea ideii de afacere la resursele umane si materialele de care dispun comunitatile alese;
  • implicarea echipei si capacitatea de dezvoltare a afacerii pe termen lung.

Puteti afla mai multe detalii despre competitie de pe site-ul www.taraluiandrei.ro. De asemenea, organizatorii vor sustine o serie de sesiuni de informare, in perioada 9-22 iunie 2015. Acestea vor avea loc astfel: 9 iunie - Craiova; 12 iunie - Bucuresti; 16 iunie - Bacau; 18 iunie - Targoviste; 22 iunie - Oradea.

Pentru inspiratie, puteti consulta si descrierile proiectelor castigatoare la prima editie a competitiei.


Material realizat de Irina Breniuc, Redactor ResponsabilitateSociala.ro


1790

Ti-a placut articolul? Fii la curent cu ce publicam!


Aboneaza-te prin email sau da "Like" la Pagina de Facebook.


Citeste si alte articole din categorii similare:


Finantari si sponsorizari

Iti recomandam si articolul:

Fundatia Orange a finantat o aplicatie care ii ajuta pe nevazatori sa calatoreasca cu Metroul

Aplicatia "Tandem Acces" a fost realizata de Asociatia Tandem in parteneriat cu Metrorex. Fundatia finantat proiectul cu 50.000 de Euro


Spune-ti si tu parerea!


Site-uri partenere
Comunicatedepresa.ro Radio Lynx Green Report StiriONG.ro