Dacia a ecologizat o padure din apropierea platformei de la Mioveni
Actiunea marcheaza inceputul unui proces mai amplu, prin care Dacia vrea sa se pozitioneze ca "actor de referinta" in domeniul mediului.
(22 iun 2009)
Marti, 16 iunie, Dacia a organizat o actiune de ecologizare a padurii Budeasa, aflata la 10 km de platforma Mioveni. La actiune au participat 200 de angajati ai companiei, inclusiv membri ai conducerii. Ei au colectat 5 tone de deseuri menajere.
Zona in care au voluntariat angajatii Dacia acopera aproximativ 10 hectare, de o parte si de alta a drumului care face legatura intre DN Pitesti-Campulung si centura Pitesti-Bascov. Conform companiei, e vorba de o zona cu flux de circulatie dens si comunitati limitrofe mari. Dacia a implicat in aceasta actiune si reprezentanti ai Agentiei de Mediu si ai Garzii de Mediu Arges, ai Primariei Budeasa si ai Primariei Maracineni.
Conform reprezentantilor Dacia, actiunea de saptamana trecuta face parte dintr-o serie de astfel de actiuni, prin care
compania isi propune sa ecologizeze zonele limitrofe si raurile din apropierea Platformei de la Mioveni. Obiectivul lor este sa transmita "un mesaj puternic" comunitatilor locale.
Tot compania afirma ca, pe viitor, aceste actiuni de protectia mediului se vor derula si prin colaborari cu organizatii non-guvernamentale, institutii de invatamant sau alti actori ai societatii civile.
Trebuie spus totusi ca, pana acum, Dacia nu a publicat un raport structurat in privinta impactului sau in comunitate. Asta desi este una din cele mai importante companii romanesti, iar de curand a publicat o
politica de implicare in comunitate bine articulata. Consideram ca parteneriatul cu societatea civila, pe care si-l doreste Dacia, va putea fi facilitat prin publicarea unui raport anual de CSR.
Dacia isi propune sa devina „actor de referinta” in domeniul mediului
Pe plan international, preocuparea pentru mediu a devenit una dintre cele mai importante strategii de marketing pentru producatorii din sectorul auto (vezi
studiul KPMG de la inceputul anului). Inclusiv, in Romania, marcile auto au facut diverse eforturi pentru a-si comunica pozitionarea "verde" (ex. Volkswagen, Ford, Toyota etc.).
Dacia, in schimb, a intarziat sa comunice o legatura a marcii sale cu domeniul "eco". Acest lucru se pare ca s-a schimbat schimbat de curand, iar compania va fi mai activa in acest domeniu, in perioada urmatoare.
Recent, pe 5 iunie, Dacia a publicat o "
Declaratie de mediu ", prin care isi afirma angajamentul pentru o serie de obiective ecologice.
Desi greoi, documentul enumera imbunatatirile legate de protectia mediului, atat la nivelul capacitatilor de productie Dacia, cat si al masinilor fabricate. Spre exemplu, documentul arata ca valoarea investitiilor Dacia in protectia mediului depaseste
17 milioane de euro, in perioada 2000-2009.
Aceste investitii au avut si unele
rezultate impresionante. Astfel, compania a obtinut o
reducere a consumurilor specifice pe vehicul, comparativ cu anul 2.000, dupa cum urmeaza:
-
consumul de apa a scazut cu 97,22%,
- emisiile de dioxid de carbon s-au redus cu 87%,
- consumul de energie electrica s-a redus cu 86,57%,
- cantitatea de deseuri periculoase s-a diminuat cu 72,28%.

In plus, probabil sub presiunea pietei europene, compania
a lansat in octombrie 2008 semnatura "
Dacia eco2". Aceasta garanteaza ca un vehicul: e fabricat intr-o uzina certificata ISO 14001; emisiile sale de dioxid de carbon nu depasesc 140g/km; 95% din componentele sale sunt reciclabile si 5% din materialul plastic folosit pe vehicul este reciclat.
Conform reprezentantilor Dacia, in prezent toate versiunile sale de motorizare diesel indeplinesc aceste criterii.
Este de asteptat ca, in viitor, comunicarea pe dimensiunea "eco" a Dacia sa creasca in intensitate. Compania afirma dealtfel ca isi doreste sa se pozitioneze ca "actor de referinta" in materie de mediu.
Daca ti s-a parut util acest material, fii la curent cu ce publicam!
Aboneaza-te prin email sau da "Like" la
Pagina de Facebook.
Vezi si alte stiri despre: