Competitia intreprinderilor sociale NESsT 2011-2012
Competitia se adreseaza ONG-urilor care vor sa lanseze sau sa extinda o intreprindere sociala si acorda 5 premii de 10.000 USD fiecare.
(12 oct 2011)
Organizatiile neguvernamentale din Romania pot depune proiecte de lansare sau extindere a unei intreprinderi sociale in cadrul celei de-a treia editii a
Competitiei intreprinderilor sociale NESsT pana, luni
7 noiembrie 2011. In cadrul competitiei vor fi acordate 5 premii, cu o valoare de aproximativ 10.000 USD fiecare.
In conceptia NESsT,
o intreprindere sociala este o afacere conceputa pentru a rezolva o problema sociala critica intr-un mod sustenabil financiar. Printre exemplele de intreprinderi sociale pe care le putem gasi in Romania se numara: o organizatie care promoveaza accesul la cultura pentru persoanele cu deficiente de vedere prin producerea si comercializarea unor carti audio, un centru de multiplicare unde sunt angajati tineri infectati cu HIV, un atelier de jucarii unde sunt angajate persoane aflate in dificultate etc. Mai multe informatii despre conceptul de intreprindere sociala puteti gasi pe
site-ul NESsT.
In cadrul competitiei pot participa ONG-uri inregistrate in Romania care doresc sa dezvolte activitati generatoare de venit pentru a-si consolida sustenabilitatea si a-si spori impactul social. Organizatorii isi propun sa sprijine in mod special dezvoltarea de
intreprinderi sociale in beneficiul comunitatilor marginalizate.
Despre accentul pe comunitatile marginalizate,
Roxana Damaschin-Tecu, Director de dezvoltare a intreprinderii NESsT Europe, spune ca “
ne preocupa asigurarea accesului acestora la locuri de munca, la piete de desfacere a produselor /serviciilor si surse sporite de venit, si la servicii de baza accesibile, urmarind imbunatatirea standardului lor de viata.”
NESsT va selecta
20 de ONG-uri care vor fi invitate sa intre intr-
un proces de planificare a unor intreprinderi sociale. Acesta dureaza 10-12 luni, pe parcursul carora organizatorii vor oferi aproximativ 34 de zile de consultanta directa pentru fiecare organziatie si sprijin in realizarea unor planuri de afaceri sustenabile. Ulterior acestui proces, NESsT va acorda 5 premii financiare de aproximativ 10.000 USD fiecare, pentru cele mai bune concepte. Roxana Damaschin-Tecu spune despre acest proces ca "
NESsT va oferi sprijin financiar, formare de capacitati si mentorat, combinand elemente specifice lumii de afaceri cu misiunea si valorile organizatiilor neguvernamentale”.
Mai multe detalii despre procesul de selectie si modalitatea de aplicare puteti gasi pe
site-ul NESsT.
Competitia intreprinderilor sociale este o initiativa permanenta a NESsT, prin care se urmareste dezvoltarea intreprinderilor sociale din Europa Centrala si de Est si America Latina. In Romania, competitia este la cea de-a treia editie, iar printre parteneri se numara Romanian-American Foundation si profesionisti din industria investitiilor de capital implicati in initiativa
Private Equity Shares.
Material realizat de
Aurelia Grigore, colaborator ResponsabilitateSociala.ro
Daca ti s-a parut util acest material, fii la curent cu ce publicam!
Aboneaza-te prin email sau da "Like" la
Pagina de Facebook.
Vezi detalii despre studiile de caz