Raportarea sociala – un instrument indispensabil pentru companii

Directorul companiei de consultanta Smart Solutions&Support arata care sunt avantajele raportarii sociale si explica pasii pe care trebuie sa-i parcurga o companie, in cadrul unui astfel de proces.

de Cristian Ducu
Managing Director - Smart Solutions & Support
14 nov 2008

---

Sa ne imaginam urmatoarea situatie: o companie care produce ciment investeste anual o suma considerabila de bani in programe de reimpadurire fie direct, fie prin sponsorizari pentru achizitionarea de copaci si plantarea lor de catre ONG-uri. Periodic, autoritatile statului abilitate sa evalueze nivelul de poluare al fabricii de ciment vin in control si stabilesc conformitatea cu standardele nationale si internationale, precum si respectarea normelor privitoare la managementul deseurilor si al produselor chimice. In plus, compania a hotarat sa isi ajute angajatii care au copii prescolari punandu-le la dispozitie o gradinita cu program prelungit chiar in vecinatatea fabricii. Iar de curand, compania a adoptat un program intern de greening: a inlocuit becurile obisnuite cu becuri economice, a montat un sistem propriu de panouri solare, a redus cantitatea de hartie consumata si a schimbat vechile aparate de aer conditionat cu un sistem unic, mult mai economic.

Intrebarea este: cum poate compania sa faca cunoscute toate acestea in randurile stakeholderilor sai?

Daca vorbim despre responsabilitatea sociala a companiilor, inevitabil vorbim si despre “raportarea sociala”. Cele doua sunt strans legate, fiind parti ale aceluiasi sistem: managementul de etica si conformitate. Insa, asa cum avem o multitudine de feluri in care se face CSR, la fel difera si modul in care se face raportare sociala.

Model standardizat versus model propriu de raportare

Exista eforturi de a standardiza ori reglementa cadrul de raportare sociala. Franta, de exemplu, a introdus o reglementare prin care companiile sunt obligate sa raporteze masurile pe care le iau cu privire la consecintele sociale si de mediu ale activitatii lor. Punctele 2 si 3 ale articolului 148 din Decretul Nr. 221 din 20 Februarie 2002 specifica destul de clar care sunt informatiile care trebuie sa apara intr-un astfel de raport. In 2007, Guvernul francez a decis abrogarea punctului 2 din respectivul articol, dar presiunea pentru raportare sociala asupra companiilor franceze continua sa-si faca simtita prezenta. Danemarca, spre deosebire de Franta, a preferat sa adopte in luna mai a acestui an un “Plan de Actiune pentru CSR”, care continua politica Guvernului danez privind dezvoltarea sustenabila si care traseaza in mod explicit liniile de raportare. Nu este o lege, dar are forta unei legi pentru toti cei care doresc sa se alinieze politicii responsabile a Guvernului danez.

Pe de o parte, exista o tendinta globala printre marile companii in a apela la un model standardizat. Pornind de la ideea ca este nevoie de acelasi model la nivel global pentru o cat mai mare transparenta si eficienta, aceste companii apeleaza la sistemul GRI G3 dezvoltat de Global Reporting Initiative. Pe de alta parte, sunt companii care prefera sa foloseasca un model propriu, special realizat pentru a corespunde standardelor SA 8000 sau AA 1000.

Dincolo de beneficiile pe care cu siguranta ca le introduce un sistem standardizat (nu unic-vezi nota) de raportare, exista si un posibil dezavantaj: organizatiile care adopta un astfel de sistem ar putea deveni interesate doar sa bifeze la capitolul "raportare”, in loc sa evalueze programele de CSR si ulterior sa comunice performantele. Dintr-o responsabilitate asumata, raportarea sociala ar putea deveni o nevoie de piata care mentine un jucator economic in cadrul definit de cei care folosesc un anumit sistem (indiferent ca este vorba de GRI G3, SA 8000, AA 1000 sau altul). Dorinta companiilor de a deveni cat mai bune in ceea ce fac ar putea disparea treptat, singura lor preocupare fiind aceea de a raspunde unor structuri rigide.

Scopul raportarii sociale

Raportarea sociala, pe langa faptul ca asigura evaluarea si comunicarea modului in care lucreaza companiile, contribuie si la construirea credibilitatii. Nu e suficient sa renunti la becurile obisnuite sau sa le oferi angajatilor posibilitatea sa munceasca fara a-si face griji pentru siguranta copiilor. Este necesar ca stakeholderii (de la actionari si angajati pana la ONG-uri si comunitate) sa fie convinsi ca repectivele actiuni asigura dezvoltarea durabila a companiei si a comunitatii.

Raportarea sociala nu e totuna cu raportul de CSR

Desi multi le confunda, aceste doua concepte sunt diferite. Raportarea este intregul proces de evaluare si de comunicare a rezultatelor acestei evaluari. Raportul de CSR este in schimb documentul final prin care se prezinta concluziile procesului de raportare. Distinctia intre cele doua concepte este importanta pentru ca ea face diferenta intre cei care practica raportarea sociala pentru ca vad in ea un beneficiu si cei care o fac doar ca sa comunice.

Pentru a intelege mai bine diferenta, ne putem gandi la doua companii americane: Wall-Mart si ENRON. Ambele au sau au avut programe de etica si conformitate. In schimb, Wall-Mart chiar a actionat. A renuntat la colaborarea cu acele companii din Asia care foloseau copii drept muncitori, chiar daca asta i-a adus pierderi. ENRON in schimb a vopsit gardul astfel incat sa dea impresia ca totul este in regula in interior si a raportat performante financiare si sociale false. Rezultatul il stim cu totii.

Cum se realizeaza raportarea sociala?

De regula, componentele unei raportari sociale decurg din strategia companiei. Daca aceasta include aspecte de etica si conformitate, atunci va furniza o mare parte din indicatorii relevanti pentru raportarea sociala.

In cazul in care o organizatie doreste sa inceapa de la zero un proces de raportare sociala, lucrurile sunt mai complicate: este nevoie de un audit de etica si conformitate, care sa evalueze starea de “sanatate” organizationala si sa identifice potentialele riscuri. Urmeaza apoi crearea acelor mecanisme (politici interne, coduri de conduita pentru angajati, structuri de monitorizare si reglementare, training-uri specifice pentru constientizarea schimbarii culturii organizationale de catre toti angajatii, masuri de greening) pentru a putea avea ce sa se raporteze.

Intr-un articol publicat anterior pe ResponsabilitateSociala.ro, Scott McAusland afirma ca nu exista nicio companie din Romania despre care Global Reporting Initiative sa aiba cunostinta ca ar face raportare dupa modelul GRI G3. Pe de alta parte, pe site-ul Social Accountability International este oferita o statistica din care rezulta ca in Romania exista sapte companii care au obtinut certificarea pentru standardul SA 8000 si care, prin urmare, raporteaza anual pentru acest standard.

Statisticile amintite nu reflecta intru totul realitatea romaneasca, pentru ca ele se rezuma doar la propriul model. Totusi, asta nu inseamna ca modul cum se face raportare sociala este tocmai unul eficient.

Insa, cum s-ar putea realiza o raportare sociala care sa asigure niste beneficii reale companiilor?

Pasii raportarii sociale

1. Auditul de etica si conformitate

Auditul de etica si conformitate se adreseaza in mod special managementului organizatiilor si are avantajul ca identifica potentiale riscuri si propune posibile solutii. Pe de alta parte, aceasta evaluare trebuie sa fie realizata exclusiv de auditori externi pentru a respecta principiile independentei si integritatii.

Rezultatul auditului de etica si conformitate, impreuna cu strategia organizatiei ofera o lista de indicatori de urmarit in cadrul raportarii sociale.

2. ‘Stakeholder Analysis’

Acest tip de analiza e menit sa identifice acei stakeholderi relevanti pentru o organizatie si impactul asupra lor. De exemplu, pentru o companie care produce ciment, mediul constituie un stakeholder extern. In schimb, pentru o companie de consultanta cu 500 de angajati, mediul nu mai este un stakeholder la fel de important ca, de exemplu, proprii angajati. Asta nu inseamna ca mediul dispare dintre stakeholderii companiei respective, ci doar ca ponderea pe care o are in raportare va fi mai mica.

O clarificare: mediul este un stakeholder, dar nu unul care poate contribui in mod direct la misiunea de raportare pentru ca, logic, nu poate comunica. Ong-urile care se ocupa cu protectia mediului reprezinta ceea ce eu am numit “stakeholderi rationali” si, ca atare, pot participa in mod direct la procesul de raportare.

3. Evaluarea dimensiunilor raportarii sociale

Acest pas consta in stabilirea perioadei de timp acoperite de raportare, in construirea scheletului pe baza caruia se va realiza analiza, precum si in stabilirea factorilor care vor contribui la acest proces.

De regula, raportarile sociale acopera o perioada de un an. In functie de domeniul de activitate (petro-chimie, de exemplu) acestea pot acoperi si o perioada de 6 luni (atat cat dureaza semestrul fiscal, astfel incat sa coincida cu raportarile financiare si sa ofere investitorilor o imagine mai clara asupra performantei organizationale).

4. Exercitiul de raportare

Exercitiul de raportare (Social Reporting Mission) presupune mai mullte aspecte: analiza indicatorilor anterior identificati; monitorizarea lor pe o perioada determinata; colaborarea cu stakeholderii rationali pentru a face corectii si pentru a preintampina eventuale conflicte intre interesele lor (Stakeholder Management). De fapt, acesta este pasul cel mai important pentru raportarea sociala.

5. Comunicarea raportului final

Ultimul pas il constituie aprobarea de catre management a raportului final, publicarea acestuia pe site-ul organizatiei si transmiterea lui tuturor stakeholder-ilor relevanti. Raportul final include informatii despre masurile adoptate, despre cum s-a facut monitorizarea lor si despre cum a fost transpusa viziunea organizatiei in acele masuri. Apoi se reia procesul de raportare.


Fara a mai insista asupra detaliilor, beneficiul cel mai important pe care il ofera raportarea sociala este ca o companie devine credibila in fata stakeholderilor.

Afirmatiile gratuite despre responsabilitate, pe care au inceput sa le faca din ce in ce mai multe companii, sunt eliminate. Locul lor e luat de o comunicare trasparenta si permanenta cu stakeholderii.

Portofoliul de clienti creste atunci cand acestia simt ca sunt implicati in procesul prin care le este oferit un serviciu sau un produs. E un fel de garantie ca acel serviciu sau produs este mai bun decat altul fiindca si tu ai contribuit la cum a fost realizat.

***
Nota: Existenta unui singur model, impus explicit prin legislatia internationala sau locala ori impus tacit de mediul de afaceri, nu poate constitui niciodata o alternativa la multitudinea de modele de raportare sociala. Asta chiar si pentru singurul motiv ca ar putea constitui un punct de forta pentru cei care au dezvoltat modelul astfel incat sa preseze companiile in a raporta si ceea ce nu se potriveste profilului organizational. Si pentru a preveni un posibil contra-argument: intr-o astfel de situatie, nu e suficient sa iesi din cercul celor care folosesc acel model pentru ca, printr-un alt exercitiu de forta, de data aceasta pe piata, acestia pot bloca sau elimina opozantul.