Avem nevoie de o lege a filantropiei?

Donatorii din Romania au facilitati fiscale importante pentru implicarea in comunitate. Este insa sistemul suficient de transparent pentru a asigura un impact maxim sau poate fi imbunatatit? Articolul Directorului de Comunicare al ARC exploreaza acest subiect, oferind mai multe exemple internationale in domeniu.

de Catalin Gheorghe
Director de Comunicare - Asociatia pentru Relatii Comunitare
22 sep 2011

---

Titlul de mai sus poate parea ridicol. Cu toate acestea, generozitatea a avut, aproape din totdeauna, reglementari:

Zeciuiala-conceptul ca 10% din venitul disponibil sa fie donat saracilor sau bisericii pentru activitatea ei sociala exista de peste doua milenii in mai multe religii majore ale lumii.

Mai aproape de zilele noastre apare un concept nou, aparent straniu, cel al “facilitatii fiscale” pentru actele filantropice. Daca faci o donatie, statul iti permite, intr-o forma sau alta sa platesti taxe mai mici, sau cel putin sa nu platesti taxe pentru suma pe care ai donat-o. La o analiza mai atenta reactia legiuitorului este logica: donatorul nu foloseste donatia in interes propriu, nu ii “ramane” deci nu are de ce sa plateasca taxe pentru ea. In limbaj modern “este dedusa din baza impozabila”. In plus in multe situatii donatia are un impact social pozitiv mai larg suplinind chiar necesitatea cheltuirii unor bani de catre stat. De aici ideea de “facilitate fiscala”: daca faci o donatie semnificativa, pentru binele public mai larg, statul trebuie sa cheltuiasca mai putin, deci iti poate permite si tie, donator, sa platesti taxe mai mici.

Acestea sunt conceptele si motivatiile sociale, istorice si economice care stau la baza reglementarii moderne a filantropiei. Dintotdeauna accentul a fost pus pe generozitatea individului si mai putin a sectorului de afaceri. Mai simplu spus, rolul afacerii era sa genereze profit detinatorilor si este rolul acestora sa se achite de obligatiile sociale, inclusiv filantropice.

Problema care sa pune in zilele noastre este evitarea abuzurilor:

Cum se asigura statul ca (1) donatia este reala si (2) donatia are un impact social mai larg, astfel incat sa suplineasca o cheltuiala din parte statului?

Ingrijorarea este reala: in SUA veniturile totale ale sectorului non-profit se ridica la 1.4 trilioane USD iar in Marea Britanie la peste 50 de miliarde de lire-putin sub 10% din PIB- adica echivalentul unei ramuri industriale majore. La aceste dimensiuni, facilitatile fiscale ating valori considerabile. Este firesc deci ca statul sa vrea sa se asigure de impactul donatiilor.

Si astfel intra in scena clasificarile sectorului non-profit. Statele Unite, Germania, Marea Britanie sunt doar cateva din statele care au nu numai o clasificare riguroasa, ci si institutii care vegheaza la respectarea acestei clasificari si la transparenta intregului proces. Un amestec de incredere si birocratie vegheaza la capataiul sistemului. Practic facilitatile fiscale se acorda numai donatiilor facute catre organizatii sau activitati considerate de “interes public”. Aceste clasificari sunt realizate, aprobate si monitorizate fie de catre institutiile fiscale (in SUA si Germania de exemplu) sau de catre organisme independente, dar subordonate guvernului (de exemplu Charity Commission in Marea Britanie)

Exista la nivel global 3 tipuri majore de facilitati fiscale acordate donatiilor: cel mai simplu il reprezinta deducerile din baza impozabila. Suma donata nu este impozitata. O facilitate superioara o reprezinta reducerile de taxe, direct proportionale cu valoarea donatiilor. Suma donata nu se scade din baza impozabila ci chiar din impozitul datorat. Un alt sistem este cel al “contributiei mixte” sau “matching” in limba engleza: statul contribuie si el la suma donata, fie cu cuantumul TVA pentru respectiva donatie fie chiar cu dublarea respectivei sume.

Dupa cum spuneam insa, aceste facilitati vin cu cerinte birocratice semnificative: organizatiile care doresc ca donatorii lor sa beneficieze de aceste facilitati trec printr-un proces de “acreditare” iar cerintele de raportare sunt draconice. In SUA pentru obtinerea ravnitului statul fiscal 501(c)3 o organizatie trebuie sa completeze un formular de 28 de pagini care necesita un nivel de management financiar destul de sofisticat si unul de transparenta aproape completa.

In Romania, facilitatile fiscale acordate la ora actuala sponsorizarilor, respectiv deducerea lor din impozitul pe profit (credit fiscal), pot fi considerate excelente. Cu toate acestea se pun mai multe intrebari la care comunitatea de CSR si nu numai ar trebui sa raspunda:

• Sunt coruptia endemica si frauda fiscala din Romania o piedica?
• Cat de pregatiti sunt donatorii din Romania si organizatiile neguvernamentale pentru un sistem mai strict de acordare a facilitatilor fiscale, cum este cazul in SUA, Germania sau UK?

Si poate si mai important:

• Cat de interesat este sectorul de afaceri din Romania de cresterea transparentei actului de implicare in comunitate?

Va invit pe toti sa raspundem la aceste intrebari in perioada urmatoare, astfel incat sa putem da un raspuns si la intrebarea din titlu: avem nevoie de o lege a filantropiei si daca da, cum ar trebui sa fie aceasta?