Pentru fiecare invitat vezi toate raspunsurile:
Pentru fiecare intrebare vezi toate raspunsurile:
Laila Onu, Director - Fundatia si Centrul "Pentru Voi"
Implicarea sectorului de afaceri in domeniul persoanelor cu dizabilitati are 2 componente distincte: pe de o parte finantarea proiectelor ONG-urilor care lucreaza in domeniu sau acordarea de donatii, pe de alta parte, implicarea in sprijinirea angajarii in munca a persoanelor cu dizabilitati, fie prin angajarea directa, fie prin incheierea de parteneriate cu unitati protejate. De-a lungul anilor, am observat o crestere a implicarii mediului de afaceri, pe masura ce conceptul de responsabilitate sociala corporatista devenea cunoscut si in Romania. Daca la inceput, colaborarile erau mai mult de tipul donatiilor facute de Craciun, acum avem parteneriate cu mai multe companii atat multinationale, cat si romanesti. Totodata, o importanta deosebita o au cluburile oamenilor de afaceri, de genul clubului Rotary care, de asemenea, se implica financiar, si nu numai, in proiecte destinate persoanelor cu dizabilitati. De exemplu, noi avem un parteneriat de 10 ani cu clubul Rotary Timisoara care ne-a finantat cateva proiecte, a participat la evenimente organizate de noi, alaturi de beneficiarii nostri, a plantat pomi in gradina centrului de zi pentru persoane cu dizabilitai severe.
Cristian Ispas, Director General - Fundatia Motivation Romania
Comparativ cu potentialul extrem de important pe care il are sectorul de afaceri in ceea ce priveste suportul persoanelor cu dizabilitati, implicarea companiilor din Romania lasa, din pacate, de dorit, pana in acest moment. Exista, desigur, exceptii notabile, firme care au creat fundatii prin intermediul carora sustin mai multe actiuni sociale printre care si integrarea sociala a persoanelor cu dizabilitati.
Mihaela Rotar, Presedinte - Asociatia ALTERNATIVA 2003
Pana acum putem spune ca spiritul de responsabilitate sociala corporatista nu este unul foarte dezvoltat si de fapt se afla la doua extreme - exista companii si firme care se implica constant si au deja o traditie in acest sens si altele care refuza cu desavarsire fenomenul. Totusi, suntem optimisti ca spiritul civic va lua amploare, deoarece tot mai multi angajati din companii si firme aleg sa doneze un procent din salariu pentru a sustine proiecte sociale sau sa se implice voluntar in activitati diferite. Noi ne putem considera un caz norocos din acest punct de vedere. Suntem la al patrulea an consecutiv in care desfasuram proiecte sociale pentru tinerii cu dizabilitati. Acestea sunt finantate de Fundatia United Way Romania, fundatie care stimuleaza implicarea sectorului de afaceri in proiecte sociale, prin resurse materiale sau umane. Intr-adevar, problematica pesoanelor cu handicap este una care ar necesita o mai buna reglementare legislativa si institutionala pentru ca sectorul de afaceri sa se poata alatura intr-un mod mai clar si mai concret diferitelor cauze.
Costel Nicolae, Director - Fundatia HAND-ROM
Din nefericire sectorul de afaceri din Romania nu s-a implicat asa cum ne-am fi asteptat. Respectiv, e nevoie de o implicare raportata la nevoile reale pe plan national si in concordanta cu strategii bine elaborate, care sa ilustreze in primul rand importanta "omului", a celor care sunt diferiti (dar egali), a solidaritatii umane si sociale. Exista statistici in acest sens, la institutii, ce pot fi usor accesate pe site-uri. Strigate disperate ne parvin din toate colturile tari. E vorba de familii care nu-si pot integra copiii intr-o scoala publica, in comunitate, in munca sau nu au acces la informatie si servicii specializate. Cea mai mare drama a unei familii este atunci cand afla ca are un altfel de copil. Situatia este depasita greu daca nu exista ajutorul celor din jur. Din pacate, cei din jur inca stigmatizeaza si marginalizeaza persoanele cu dizabilitati, facandu-le sa se interiorizeze.
Bogdana Tudorache, Presedinte - Liga Romana pentru Sanatate Mintala
Parerea mea este ca sectorul de afaceri nu are o intelegere si, ca urmare, o abordare corespunzatoare a persoanelor cu handicap. Sectorul de afaceri trebuie sa stie legislatia in ce priveste angajarea persoanelor cu dizabilitati astfel incat sa foloseasca toate facilitatile care ar conduce la oferirea posibilitatilor de a se angaja.
Poti castiga, prin tragere la sorti, un exemplar din cartea "Strategies for the Green Economy", de Joel Makower.
Intra in cea mai mare comunitate de CSR din Romania!
Saptamanal, ne citesc peste 5.000 de specialisti din companii, agentii de comunicare, ONG-uri sau institutii publice.
Asigura-te ca primesti cele mai actuale informatii si cele mai influente analize, studii de caz sau tendinte din domeniul CSR, atat din Romania, cat si din strainatate.