1. Care este parerea dumneavoastra despre cum s-a implicat pana acum sectorul de afaceri din Romania in problema persoanelor cu handicap?
Din nefericire sectorul de afaceri din Romania nu s-a implicat asa cum ne-am fi asteptat. Respectiv, e nevoie de o implicare raportata la nevoile reale pe plan national si in concordanta cu strategii bine elaborate, care sa ilustreze in primul rand importanta "omului", a celor care sunt diferiti (dar egali), a solidaritatii umane si sociale. Exista statistici in acest sens, la institutii, ce pot fi usor accesate pe site-uri. Strigate disperate ne parvin din toate colturile tari. E vorba de familii care nu-si pot integra copiii intr-o scoala publica, in comunitate, in munca sau nu au acces la informatie si servicii specializate. Cea mai mare drama a unei familii este atunci cand afla ca are un altfel de copil. Situatia este depasita greu daca nu exista ajutorul celor din jur. Din pacate, cei din jur inca stigmatizeaza si marginalizeaza persoanele cu dizabilitati, facandu-le sa se interiorizeze.
Citandu-l pe dr. Karl Koning:
"S-ar putea ca persoanele cu handicap sa fie germenii de vindecare a societatii timpului nostru [...] Sa-i lasam sa se exprime pentru a primi dragostea lor, asa cum ei o primesc pe a noastra". Cred ca aceasta ar trebui sa fie o campanie de implicare in problematica persoanelor cu dizabilitati, as spune eu ...
sus
2. Ce ar putea sa faca mai mult in acest domeniu companiile care vor sa demonstreze ca sunt responsabile social? Exista beneficii pe care le-ar obtine daca s-ar implica mai mult?
Companiile ar trebui sa se implice social prin parteneriat cu sectorul ONG. Acest sector, in ultimul timp, s-a dezvoltat continuu si poate rezolva multe din problemele la care statul ar trebui sa gaseasca solutii. Sunt sigur ca acele companii care se implica vor deveni mai vizibile si mai apreciate. Sunt convins ca, nu numai beneficiarii directi, ci si societatea civila, raman cu cea mai frumoasa imagine si recunostinta pentru cei care se implica in solutionarea problematicii persoanelor cu dizabilitati. E important sa se actioneze mai ales acolo unde nu exista servicii de acces la educatie speciala si incluziva, abilitare reabilitare, consiliere si incluziune sociala. Organizatiile acreditate ca furnizori de servicii sociale pot oferi astfel de servicii la cele mai inalte standarde, dar mai ales cu rezultate exceptionale privind integrarea persoanelor cu dizabilitati. Insa au nevoie de o sustinere pe care companiile o pot acorda. Sunt atatea de rezolvat, o rampa intr-un loc public, o toaleta adaptata intr-o scoala publica si multe altele.
Cat priveste beneficiile companiilor care se implica, acestea se vad in timp, si nu sunt putine … Putem oferi expertiza despre beneficiile ce le pot avea companiile prin implicarea in astfel de proiecte. Beneficiile pot fi diferite de la un proiect la altul si nu inseamna doar ideea de "sponsorizari deductibile" (conform art. 21(4) lit. p din Codul Fiscal - "societatile comerciale care efectueaza sponsorizari, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente acestora daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: sunt in limita a 3 la mie din cifra de afaceri; nu depasesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat").
sus
3. Ce nemultumiri aveti fata de companiile pe care ati incercat sa le implicati in programele dumneavoastra?
Companiile consider ca nu au in general resurse umane cu aptitudini si abilitati pentru astfel de proiecte sociale. Iar daca au, aceste resurse umane nu sunt, in general, dispuse spre intelegere si perfectionare. In plus, companiile nu vad utilitatea angajarii unor specialisti (de exemplu psihologi sau sociologi) care sa ajute la rezolvarea problemelor propriilor salariati, daca este cazul.
Cred ca in sistemul educational din Romania trebuie sa se continue schimbarea, asa cum spunea Vaclav Havel:
"Scoala trebuie sa cultive la elevi spiritul gandirii libere si independente.…Rolul scolii nu e sa creeze "specialisti idioti" spre a raspunde nevoilor speciale ale diferitelor sectoare ale economiei nationale, ci sa dezvolte aptitudinile individuale intr-un mod semnificativ si sa trimita in viata fiinte ganditoare, capabile de a medita la implicatiile sociale, istorice si filosofice mai largi ale activitatilor lor.… Scoala trebuie, de asemenea, sa-i faca pe tineri sa-si castige increderea in ei insisi, sa devina activi".
sus
4. Daca o companie vrea sa inceapa o colaborare cu un ONG din domeniul persoanelor cu dizabilitati, ce criterii ar trebui sa urmareasca?
O companie care ar dori sa inceapa o colaborare cu un ONG ar trebui sa urmareasca capacitea manageriala a organizatiei, CV-ului acesteia pentru proiectele derulate, a acreditarilor obtinute, sa solicite recomandari ale partenerilor de pana la data respectiva, cat si vizibilitatea pe care organizatia o ofera. Importante sunt si: achitarea datoriilor catre stat privind taxele la bugetul de stat, transparenta organizatiei si calitatea cererii de finantare. Totusi, companiile ar trebui sa ofere o sansa si ONG-urilor in curs de dezvoltare, cele care au o viziune clara si obiective coerente. Si nu in ultimul rand sa identifice motivatia celui care elaboreaza si implementeaza proiecte sociale in domeniul persoanelor cu dizabilitati. Asta poate fi un aspect esential in atingerea indicatorilor propusi.
sus
5. Ce resurse poate oferi organizatia dumneavoastra unei companii care vrea sa includa in strategia sa de CSR si problema persoanelor cu dizabilitati?
Fondata la initiativa domnilor Costel Nicolae si Daniel Donoiu, persoane cu dizabilitati, pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati si misiune clar definita,
HAND-ROM a pus accent inca de la inceput, 24 noiembrie 1999, pe activitatile de informare, educatie-scolarizare, abilitare-reabilitare si consiliere in vederea integrarii sociale precum si constientizarea comunitatii asupra nevoilor si constrangerilor persoanelor cu dizabilitati, lobby si advocacy la nivel local si central in sfera puterii si mass-media.
Oferim acum servicii de acces la educatie, abilitare – reabilitare si consiliere pentru un numar de 88 copii si tineri din Curtea de Arges si comunele limitrofe, prin centrul de zi MARINA pentru educatie incluziva, speciala si alternativa, terapii si consiliere, Reabilitare Bazata pe Comunitate (mai multe sute de elevi voluntari ne sunt alaturi). Un alt centru l-am deschis in satul Retevoiesti, comuna Pietrosani, pentru 22 copii cu dizabilitati de pe Valea Raul Doamnei, in special cu sprijinul familiilor, comunitatii si consiliilor locale.
Dispunem de o echipa tanara si cu experienta in parteneriate, in elaborarea si implementarea de astfel de proiecte sociale. Echipa noastra este continua perfectionare si are posibilitati de extindere spre o echipa multidisciplinara. Putem oferi consultanta gratuita companiilor care vor sa se implice, dar si celor care vor sa formeze grupuri de inititiva, asociatiilor pentru a initia astfel de servicii sociale in comunitatile lor.
HAND-ROM are proprii Observatori in Comisia de Evaluare si Expertiza Complexa pentru Persoane cu Handicap, copiii si adulti, precum si propriul reprezentant in Consiliul Economic Social al Romaniei, pe domeniul ”sanatate – dizabilitate”. Este membra fondatoare a Federatiei Sindrom Down Romania.
HAND-ROM este la dispozitia celor care doresc sa se implice in supervizarea si imbunatatirea legislatiei in domeniul sanatatii, dizabilitatii, protectiei speciale, asistentei sociale si altor domenii.
sus