Responsabilitate Sociala - CSR in Romania
Companii responsabile in Romania, studii de caz si know-how despre CSR Feed RSS

Dialog: Ce inseamna un job de profesionist in CSR

Pentru fiecare invitat vezi toate raspunsurile:

Pentru fiecare intrebare vezi toate raspunsurile:

  1. Cum ati ajuns sa lucrati in CSR si care au fost atuurile care v-au recomandat pentru acest post? Raspunsuri
  2. Ce responsabilitati concrete aveti in companie si cum colaborati cu celelalte departamente sau furnizori externi? Raspunsuri
  3. Ce satisfactii si ce insatisfactii v-a adus pana acum acest job? Raspunsuri
  4. Ce pregatire si ce abilitati ar trebui sa aiba un bun profesionist in CSR? Cum ar trebui sa-si continue ulterior auto-dezvoltarea? Raspunsuri
  5. La modul ideal, care credeti ca ar trebui sa fie rolul unui profesionist in CSR in cadrul unei companii? Raspunsuri
  6. Ce recomandari le puteti face tinerilor care isi doresc o cariera in CSR? Raspunsuri

Georgeta Bora

Georgeta Bora
Corporate Responsibility Coordinator - RBS Romania

1. Cum ati ajuns sa lucrati in CSR si care au fost atuurile care v-au recomandat pentru acest post?
Am inceput sa lucrez in CSR printr-un internship la sediul central al bancii, in cadrul echipei care coordona in acel moment strategia globala a bancii de dezvoltare durabila, internship realizat prin intermediul AIESEC. In aceasta echipa am contribuit la diverse proiecte, cum ar fi: la identificarea riscurilor si oportunitatilor legate de dezvoltarea durabila in diferite sectoare, la dezvoltarea si monitorizarea strategiei legata de schimbarile climatice, cat si la diferite campanii de comunicare si constientizare, de training-uri interne legate de CSR.

Acest post solicita cunostinte si interes pentru domeniul bancar, pentru dezvoltarea durabila, cat si experienta in managementul de proiect si abilitati de adaptare la conditii de schimbare organizationala.
sus
2. Ce responsabilitati concrete aveti in companie si cum colaborati cu celelalte departamente sau furnizori externi?
Rolul meu in cadrul bancii este de a coordona implementarea strategiei de responsabilitate corporativa, cu componentele ei legate de: dezvoltarea de idei de produse, managementul riscului, implicarea si educarea angajatilor, implicarea in comunitate prin parteneriate cu ONG-uri, reducerea impactului direct asupra mediului.

Pentru a realiza strategia noastra de CSR colaboram cu diverse departamente, cum ar fi: corporate banking, retail banking, managementul riscului, comunicare si marketing, resurse umane, operatiuni. Impreuna cu managerii principalelor divizii de business, care constituie CR Council al RBS Romania, determinam si implementam strategia bancii cu privire la responsabilitatea sociala.
sus
3. Ce satisfactii si ce insatisfactii v-a adus pana acum acest job?
Satisfactia pentru aceasta munca vine de fapt din faptul ca nu il privesc doar ca un job, ci ca o pasiune, ceva ce am vrut sa fac, nu doar in timpul liber, ci ca activitate principala. Avand in vedere know-how-ul, resursele si influenta organizatiilor corporatiste in societatea de astazi, cred ca este foarte important ca aceste organizatii sa fie responsabile si sa-si aduca contributia pozitiva catre o dezvoltare durabila.

Dar bineinteles ca nu este usor, avand in vedere noutatea multor dintre aceste concepte, cat si nevoia de schimbare, privita de multe ori cu reticenta sau scepticism. Ceea ce ma motiveaza in zilele "mai dificile" este faptul ca multi colegi sau parteneri de-ai nostri impartasesc aceeasi viziune si sunt dornici sa contribuie la schimbare.
sus
4. Ce pregatire si ce abilitati ar trebui sa aiba un bun profesionist in CSR? Cum ar trebui sa-si continue ulterior auto-dezvoltarea?
Nu stiu daca sunt retete universale in ceea ce priveste pregatirea unui profesionist in CSR, daca conteaza faptul ca este economist, inginer sau chimist, ca si pregatire academica. Dar cu siguranta stiu ca este nevoie de multa determinare si energie pozitiva pentru respectiva cauza, cat si de abilitati de comunicare si de convingere. Bineinteles este nevoie de o intelegere buna a conceptelor si a tendintelor legate de dezvoltarea durabila, cat si a specificului business-ului in care fiecare activeaza. Iar creativitatea si simtul umorului nu pot decat sa ajute. :)

Pentru dezvoltarea continua cred ca este foarte important sa te educi mereu, fie prin diverse resurse, participarea la evenimente de profil sau discutii cu alti specialisti in CSR.
sus
5. La modul ideal, care credeti ca ar trebui sa fie rolul unui profesionist in CSR in cadrul unei companii?
Rolul unui profesionist in CSR este de a integra principiile dezvoltarii durabile in strategia companiei respective, prin colaborarea cu principalele divizii de business si implementarea proiectelor care sunt incadrate in aceasta strategie. Responsabilul de CSR ar trebui sa fie mai mult decat responsabilul pentru investitia in comunitate (sponsorizari, voluntariat) sau responsabilul de relatii publice, ci sa includa in rolul lui activitati legate de specificul de business respectiv, pentru minimizarea riscurilor si maximizarea oportunitatilor legate de dezvoltarea durabila.
sus
6. Ce recomandari le puteti face tinerilor care isi doresc o cariera in CSR?
In primul rand, cred ca cel mai bine ar fi sa se educe foarte bine in ceea ce priveste CSR-ul si dezvoltarea durabila, in paralel cu obtinerea unei specializari academice.

Pasul al doilea ar putea fi obtinerea unui internship care sa aiba legatura cu acest domeniu. Desi posibilitatile de angajare par destul de restranse la prima vedere, cred ca exista mai multe tipuri de job-uri sau domenii care au legatura cu dezvoltarea durabila, nepurtand neaparat eticheta de CSR: resurse umane (training, voluntariat), consultanta, supply chain&logistics, comunicare&PR, intreprinderi sociale, protectia mediului, ONG, guvern (elaborarea de politici si legislatie), alte organisme guvernamentale (agentie de mediu), invatamant (educatie, cercetare) etc.
sus

Spune-ti si tu parerea!


Reactii pe bloguri la acest articol

Bilantul Responsabilitatii Sociale pe 2008, articol aparut pe blogul apPRentice.ro
(31 mar 2009)
Voteaza proiectul lunii
Spune-ne care este parerea ta despre studiile de caz publicate in ultima luna.
cartea 'Strategies for the Green Economy: Opportunities and Challenges in the New World of Business', de Joel Makower

Poti castiga, prin tragere la sorti, un exemplar din cartea "Strategies for the Green Economy", de Joel Makower.

Sponsori


Orange - Profil CSR

Carpatcement - Profil CSR

Ultimele articole Video: 'Succesul in campaniile de marketing pentru o cauza'
Dragos Dehelean si Alexandru Ciochia, ResponsabilitateSociala.ro
INTERVIU: Adina Ionescu despre implicarea personala a oamenilor din companii in cauze sociale
Adina Ionescu, MOL Romania
Anul 2012 va fi strategic sau nu va fi deloc
Cristiana Ionescu, Hospice Casa Sperantei
Video: 'Transparenta companiilor - mit sau realitate?'
Dragos Dehelean si Alexandru Ciochia, ResponsabilitateSociala.ro
Video: Ce pot face companiile pentru bunastarea fizica si emotionala a angajatilor
Dragos Dehelean si Alexandru Ciochia, ResponsabilitateSociala.ro


Intra in cea mai mare comunitate de CSR din Romania!

Saptamanal, ne citesc peste 5.000 de specialisti din companii, agentii de comunicare, ONG-uri sau institutii publice.

Asigura-te ca primesti cele mai actuale informatii si cele mai influente analize, studii de caz sau tendinte din domeniul CSR, atat din Romania, cat si din strainatate.